Antrenorul celor de la FCSB, Elias Charalambous (43 de ani), şi jucătorul Alex Băluţă (30 de ani), au tras concluziile după meciul tur cu Sparta Praga.
Primele reacţii de la FCSB, după remiza de la Praga cu Sparta
FCSB a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, marţi, în deplasare, în compania echipei Sparta Praga, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.
Pentru FCSB a marcat Dawa, în minutul 61, iar pentru Sparta Praga a înscris Olatunji (78).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În minutul 90+3, Kairinen a marcat pentru Sparta Praga, dar golul a fost anulat din cauza unui fault în atac la Edjouma.
La finalul meciului, Elias Charalambous a reacţionat şi şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la jocul echipei sale.
"Ştiam că vom aveam un meci foarte dificil. Şi exact cum v-am spus şi înainte, totul se va decide în cel de-al doilea meci. Am făcut jumătate din drum, cred că în meciul următor şansele sunt 50/50.
Ne cunoşteam adversara foarte bine, ştiam că trebuie să fim atenţi la fazele fixe. Am suferit la acest capitol, însă jucătorii noştri au dat totul pe teren chiar dacă am suferit în acest meci. Vom avea un meci dificil săptămâna viitoare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fazele fixe sunt foarte importante în timpul unui meci. Am marcat din fază fixă, am primit gol la fel. Astfel de faze pot decide un meci. Trebuie să fim mai concentraţi.
Dawa munceşte tot timpul, dar nu numai el, toată echipa. Mă bucur pentru el că a marcat. Este foarte bine când se întâmplă acest lucru.
Din nefericire, Baeten a primit o lovitură imediat după ce a intrat pe teren. Vom vedea. Deocamdată doctorul investighează să vadă ce a păţit. Mai sunt şi alte cazuri, avem multe accidentări după acest meci. O să aflăm zilele următoare ce accidentări au suferit şi cât vor sta pe margine.
Da (a avut emoţii la golul anulat Spartei Praga, n.r.)! A fost foarte clară infracţiunea. Decizia de anulare a golului a fost corectă, pentru că a fost o împingere evidentă", a declarat Charalambous, potrivit Sportro.
De asemenea, Alex Băluţă a vorbit şi el despre meciul egal de la Praga, dintre FCSB şi Sparta.
”Mă aşteptam la un meci de luptă. Sparta este o echipă puternică acasă, cu acest joc direct de forţă. Am reuşit un joc foarte bun, am avut ocazii mai mari, puteam pleca cu o victorie şi cu un avantaj bun.
Ne-au surprins prin acel corner, prin auturi. În rest, nu pot să spun că ne-au surprins cu ceva. A fost un meci intens, cred că şi noi am arătat că avem potenţial.
Trebuie să luăm lucrurile bune, să avem mai mult curaj, aşteptăm să vină cât mai multă lume să ne susţină. Cred că ne putem califica. Este bine, nu multe echipe au reuşit să câştige aici. Am stat foarte bine în teren.
Am făcut un meci bun din punct de vedere tactic, am respectat tot ce ne-au transmis Elias cu Pinti. Asta s-a văzut, nu le-am dat multe oportunităţi. Noi i-am surprins de multe ori, cred că nici nu se aşteptau.
Aştept cu nerăbdare returul şi să reuşim o calificare. Nu trebuie să ne luăm după meciurile din trecut, cred că sunt mai puternici acum, dar asta nu trebuie să ne sperie. Eu cred că putem reuşi ceva frumos în retur. Trebuie să fim mai curajoşi, mai tupeişti.
Cum am stat puţin mai sus, le-a fost şi lor frică, nu le-a mai ieşit jocul, mă bucur că nu am pierdut aici, cred că puteam chiar să câştigăm. Am fost motivat, am jucat multe meciuri aici, am fost optimist, pozitiv, le-am spus băieţilor că trebuie să avem curaj, să avem atitudine. Am arătat toate aceste lucruri.
Mergem să ne refacem, ne aşteaptă un meci greu în campionat, iar apoi calificarea. Dawa va fi suspendat din ce am înţeles, e o pierdere pentru noi. A reuşit un gol, ne ajută, e un jucător important, dar sunt sigur că cine îl va înlocui o va face la fel de bine”, a precizat Băluţă, conform sursei menţionate.
Dacă trece de Sparta Praga, FCSB va juca în play-off-ul Champions League cu învingătoarea dublei manşe dintre PAOK Salonic şi Malmo, scor 2-2, în tur.
- Citește și
- "Va fi sold out, cred că bubuie site-ul". MM, anunţ uriaş pentru returul cu Sparta. A explicat surpriza din echipa de start a FCSB: "N-a jucat acolo de un an şi ceva"
- Amăgiţi! Presa din Cehia, după Sparta Praga - FCSB: "Marea revenire a fost distrusă de VAR!"
- Mihai Stoica, veşti din "infirmeria" FCSB. Olaru, Miculescu şi Baeten au ieşit accidenţi din meciul cu Sparta Praga. Care e starea lor
Afla mai multe despre: fcsb, champions league, alex baluta, elias charalambous