Antrenorul formaţiei FC Hermannstadt, Marius Măldărăşanu (48 de ani), a tras concluziile după remiza cu U Cluj, în noul sezon al Superligii României.
FC Hermannstadt a remizat cu U Cluj, scor 2-2, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii. Gazdele au egalat în minutele de prelungire ale meciului.
Gazdele au înscris în minutul 20, prin Gabi Iancu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În minutul 29, Daniel Popa a căzut în careul sibian, dar arbitrul a dat galben pentru simulare deşi clujenii au cerut penalty. După verificarea fazei la VAR, arbitrul Florin Andrei a decis că a fost simulare.
Hermannstadt a deschis scorul după câteva minute. Balaure a centrat, Gorcea a respins la Bucuroiu, acesta a şutat în blocaj, dar balonul a ajuns la Daniel Paraschiv şi atacantul sibienilor a înscris în minutul 35.
Oaspeţii au egalat în minutul 45, când Nistor a executat un corner şi Bogdan Mitrea a înscris cu o lovitură de cap.
După numai trei minute, Ianis Stoica a trimis în faţa porţii sibiene, iar Daniel Popa a adus în avantaj echipa clujeană, care a intrat cu 2-1 la pauză, deşi Hermannstadt a înscris în minutul 45+5 prin Daniel Paraschiv, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid la Silviu Balaure.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În minutul 51, Daniel Popa a scăpat singur spre poarta gazdelor, a trecut de portarul Muţiu însă a fost blocat de Oroian.
Acelaşi Daniel Popa a trimis în bară, în minutul 74, iar gazdele au egalat în minutul 90+2, când Oroian a trimis o bombă de la 30 de metri şi l-a învins pe Gorcea.
Analiza făcută de Măldărăşanu după egalul cu U Cluj: ”Am controlat şi o greşeală a făcut ca scorul să se întoarcă”
La finalul meciului, Marius Măldărăşanu a comentat jocul disputat la Sibiu şi a explicat de ce echipa a primit două goluri, deşi a dominat prima repriză.
”Un meci greu, cu două reprize diferite. În prima am controlat jocul şi două cornere şi o greşeală a făcut ca scorul să se întoarcă. La pauză le-am spus să avem răbdare, însă am abuzat de mingi lungi, care au ajuns la portarul lor.
Apoi au controlat ritmul jocului şi n-am avut ocazii. Mă bucur pentru acest punct, pentru Oroian. Sezonul trecut am avut şansă şi datorită încrederii în propriile forţe. Au apărut victoriile pe astfel de momente, după minutul 90”, a declarat Măldărăşanu, după meci.
În urma acestei remize, FC Hermannstadt ocupă poziţia a 9-a, cu 8 puncte, după primele şapte etape din Superligă.
- Citește și
- Ioan Ovidiu Sabău promite întăriri la Universitatea Cluj, după meciul dramatic cu Hermannstadt. ”Avem nevoie să îmbunăţăţim lotul”
- Adrian Mititelu aduce la FC U Craiova un fundaş central din Superligă. Un fost campion al României, ţinta oltenilor
- "Mititelu chiar s-a păcălit" cu o clauză din contractul propus lui Şumudică la FC U Craiova! Panduru: "Cum ai putut să pui aşa ceva?"
Afla mai multe despre: hermannstadt, maldarasanu, superliga