Până să devină un atacant bun în Superliga, ceea ce i-a adus şi transferul la FCSB, Andrei Gheorghiţă a fost un copil neastămpărat. A intrat chiar şi în contact cu poliţia.
Andrei Gheorghiţă a avut o copilărie agitată. Înainte să le dea emoţii părinţilor pentru evoluţiile sale ca fotbalist profesionist, atacantul le-a dat fiori din alte motive.
"Eram foate rău când eram mic, spărgeam chestii cu mingea prin casă, mi-am spart capul de vreo două-trei ori. Ţin minte că eram în Bulgaria, când fusesem să-mi iau îngheţată şi eu, concentrat pe îngheţată aia... ei mergeau la şezlong şi eu, tot mâncând din îngheţată, am luat-o înainte şi, la un moment dat, nu i-am mai văzut.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
M-am speriat, am început să plâng, am dat de o poliţistă, mi se topise toată îngheţata în mână, nu-mi mai ardea de nicio îngheţată. După au dat prin statie, m-au întrebat la ce hotel stau şi m-au găsit repede", a spus atacantul lateral de la FCSB.
Slăbiciunile lui Gheorghiţă sunt dulciurile şi adidaşii.
"Mama e expertă în ale dulciurilor, mereu mă întreabă ce să facă, clătite, tiramisu, tot felul de bunătăţi. Nu pot să zic că nu mai mănânc, să fiu absurd şi să zic că nu mănânc dulciuri. Toţi avem câte o slăbiciune, încerc să mănânc cu măsură, nu mănânc în fiecare zi.
Ajunsesem să-mi cumpăr foarte mulţi adidaşi, dar m-am mai calmat, am zis că nu... am şase, şapte perechi, dar nu mi-am mai cumpărat ceva de încălţat de un an sau doi, că la un moment dat o luasem razna", a mai spus Andrei Gheorghiţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Noul favorit pentru banca lui AC Milan! Pista Roberto de Zerbi a fost abandonată de conducători
- Noi dezvăluiri despre rolurile jucate de Fagioli şi Tonali în pariurile ilegale! Ce se întâmpla când datoriile deveneau mari: “Ne primim banii înapoi”
- Patronul unei echipe din Superliga lansează acuze şocante, după ultima înfrângere: ”Pare un pic de cooperativă. Te fură la VAR!”
- A dormit două ore şi apoi şi-a dus echipa spre al optulea titlu de campioană! Pentru antrenor este primul într-o carieră de peste un deceniu
- VIDEO | A lucrat cu Dan Petrescu şi cu Marius Şumudică şi a spus care e asemănarea dintre cei doi antrenori: ”Fac la fel”
- Curtea de Apel Bucureşti desfiinţează în mod definitiv Sentinţa Tribunalului Bucureşti prin care se respingea cererea de înscriere în Registrul Federaţiilor
- Moment genial în direct la TV. Zotta a scos batista şi i-a dat-o lui Cosmescu: "Hai că mi-au dat lacrimile" | VIDEO
- Ciobotariu a făcut comoţie şi a vomitat la vestiare din cauza cotului primit de la Bolgado. Fundaşul n-a mai fost lăsat de Şumudică să intre în repriza secundă
- UCL revină în forţă! Dortmund - Barcelona, LIVE TEXT, ora 22:00 pe Orangesport.ro. Catalanii nu vor să meargă în Germania doar pentru vacanţă
- LIVE TEXT | Aston Villa - PSG, de la ora 22:00, pe orangesport.ro. Parizienii sunt aproape de a-şi bifa prezenţa în semifinalele UCL
- "Se întâmplă miracole". Reacţia lui Kovac înaintea returului cu FC Barcelona
Afla mai multe despre: andrei gheorghiţă, andrei gheorghiţă fcsb