Oţelul Galaţi a învins luni, în deplasare, scor 1-0, formaţia FC Botoşani, care a jucat în zece chiar din minutul 10. Meciul a contat pentru etapa a patra din play-out.
"E o victorie extrem de importantă, în economia unui clasament foarte strâns. Am întâlnit una dintre cele mai în formă echipe din play-out. Ştiam că vor fi probleme când ne vor pune sub presiune. Am încercat să-i blocăm pe partea stângă, dar şi pe linii cât s-a putut. Vreau să remarc efortul echipei şi disciplina.
Atât din punct de vedere tactic cât şi din punctul de vedere al disciplinei vreau să felicit jucătorii. Sunt trei puncte vitale pentru ce înseamnă acest play-out. Spiritul echipei, băieţii au înţeles că este nevoie de disponibilitate, pentru a lăsa ultimul strop pe teren. Începând de la antrenamente, se antrenează foarte bine. S-a demonstrat şi astăzi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am ştiut să ne ţinem bine de planul tactic. Vreau să felicit echipa pentru efort, pentru disciplină. Este un clasament extrem de strâns am reuşit să legăm trei victorii şi să nu primim gol, care este un aspect foarte important.
Demonstrează că grupul este unul eficient şi pragmatic. Nu sunt echipe care să-ţi permită să marchezi. Trebuie să avem siguranţă în defensivă. Botoşaniul a avut mingea în multe momente, chiar şi cu om în minus, însă am ştiut să gestionăm momentele.", a declarat Laszlo Balint, la finalul partidei de la Botoşani.
Botoşani - Oţelul Galaţi 0-1. 3 din 3 pentru Balint
Botoşănenii au răma în zece încă din minutul 10, când Aldair Ferreira l-a faultat dur pe Samuel Teles şi a primit cartonaşul roşu direct, după verificarea VAR. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 29, prin Samuel Teles, care a primit de la Bicfalvi şi a înscris superb, din voleu.
La reluare, în minutul 47, Maciel a trimis pe lângă poartă, iar gazdele au înscris în minutul 67, prin Charles Petro, dar golul a fost anulat din cauza unui ofsaid. Oaspeţii au mai avut o bară, la capul lui Joao Lameira, din minutul 90, şi FC Botoşani – Oţelul s-a încheiat 0-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În clasament Oţelul are 25 de puncte şi este pe locul secund în play-out. FC Botoşani este pe şapte, cu 22 de puncte.
Afla mai multe despre: laszlo balint, oţelul galaţi, botoşani