Căpitanul Belgiei, Kevin De Bruyne, a criticat comportamentul unora dintre coechipierii săi după înfrângerea cu 2-0 în faţa Franţei, luni, în etapa a doua a Ligii Naţiunilor.
„Da, Franţa este mai puternică decât noi”, a declarat el pentru presa belgiană. „Chiar şi în a doua repriză, când am fost conduşi, nu a existat tranziţie. Dar nu a fost doar tranziţia care nu a fost bună, ci şi modul în care am jucat. Unii jucători nu şi-au făcut treaba. Punct şi de la capăt”.
Întrebat ce trebuie să îmbunătăţească echipa sa, fostul jucător de la Wolfsburg şi Werder Bremen a fost din nou tăios. „Chiar nu pot să spun asta în faţa microfonului vostru”, a reacţionat el pe canalul VTM. „Am spus cu voce tare ce credeam despre Genk când aveam 18 ani, dar nu mai fac asta la 33 de ani. Mi-am spus părerea în vestiar la pauză. Când nu eşti suficient de bun pentru top, trebuie să dai totul şi eu nici măcar nu am văzut asta. Pot accepta că nu suntem la fel de buni ca în 2018 - am fost primul care a spus asta - dar nu pot tolera modul în care am jucat în seara asta”.
Selecţionerul Belgiei, Domenico Tedesco, înţelege furia căpitanului său. „Fără îndoială că simte dezamăgire, multă dezamăgire”, a reacţionat antrenorul italo-german.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Este un băiat care are întotdeauna o mulţime de emoţii. Este normal să aibă sentimente negative în acest tip de situaţie. Am avut multe lucruri sub control şi trebuia să marcăm. Am avut trei ocazii bune. Este o problemă la care lucrăm de mult timp. Dacă vrei să recuperezi ceva, trebuie să marchezi un gol atunci când domini începutul de meci în acest fel. Sunt îngrijorat că şi-ar putea anunţa retragerea internaţională? Nu. Nu vorbim despre aşa ceva. Are o mulţime de emoţii, asta e omenesc”, a precizat Tedesco.
- Citește și
- "Mă sperie optimismul lui Şumudică". A văzut ce a făcut Dan Şucu la Rapid şi a dat verdictul | EXCLUSIV
- VIDEO | Tatăl lui Valentin Mihăilă, declaraţii emoţionante despre fiul său: „Trăiesc cu emoţii fiecare meci!”
- Alex Bologa a dezvăluit surpriza pe care a avut-o după finala de la Jocurile Paralimpice: "Aveam sute, mii. Acesta a fost visul meu"
- BREAKING | OUT de la Rapid! Un alt nume important părăseşte clubul in era Şumudică
- Prima decizie drastică luată de Mircea Lucescu la echipa naţională! "Sper să nu ne mai întoarcem. Există variante"
- O nouă lovitură! Wissam Ben Yedder va fi judecat pentru „agresiune sexuală în stare de ebrietate”
- Problema pe care au indicat-o Drăguşin şi Stanciu, după România - Lituania 3-1: "Nu ne-a permis"
- Viorel Moldovan, cuvinte mari despre Alex Mitriţă: „A răsplătit încrederea antrenorului pe teren!”
- Presa din Lituania a reacţionat dur după înfrângerea cu România: „Interzis de VAR!”
- Victorii pentru Italia, Franţa şi Norvegia în Nations League. "Squadra Azzurra", lideri în "grupa morţii" a Ligii A
- ”Îl trimite în tribună!” Cine este jucătorul din naţională care ar putea fi ”pedepsit” de Mircea Lucescu: ”A dat un semnal de alarmă”
- Selecţionerul Lituaniei a răbufnit la capătul meciului din Ghencea: "România e puternică, să-şi rezolve meciul fără ajutorul cuiva"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kevin de bruyne, kevin de bruyne belgia