You are here:

Ce se întâmplă acum cu Claudiu Keşeru la UTA, la câteva luni de la conflictul cu Ilie Poenaru! "Am simţit în momentul în care a fost această schimbare"

Ce se întâmplă acum cu Claudiu Keşeru la UTA, la câteva luni de la conflictul cu Ilie Poenaru! "Am simţit în momentul în care a fost această schimbare"

UTA

Comentarii

Claudiu Keşeru (36 de ani) a vorbit despre perioada mai puţin fastă de la UTA, cu care a semnat la începutul acestui sezon, dar şi cum se simte acum, la câteva luni după terminarea relaţiilor reci cu fostul antrenor, Ilie Poenaru.

Claudiu Keşeru, la câteva luni de la conflictul cu Ilie Poenaru: "Am revenit cât de cât la statistica mea normală"

Claudiu Keşeru nu s-a simţit bine sub comanda lui Ilie Poenaru la UTA. Cei doi şi-au aruncat săgeţi de la distanţă după anumite meciuri, iar fostul atacant de la FCSB chiar a fost exclus din lotul arădenilor. 

Însă, Claudiu Keşeru a regăsit liniştea la UTA odată cu venirea lui Laszlo Balint, iar acum vrea să-l răsplătească pe noul antrenor. 

"Sper să am acelaşi impact pe care l-am avut de când am început să joc. Bineînţeles, cu orice contribuţie pe care o pot avea la ridicarea echipei din acea zonă. 

(n.r. - ce s a schimbat?) Probabil energiile, asta am simţit în momentul în care a fost această schimbare. Din punct de vedere al conştientizării situaţiei, al profesionalismului, s-a văzut o schimbare la toate capitolele. 

Cu ce realizăm acum, cu o vreme mai bună care să ne asigure terenul în condiţii practicabile, cred că vom avea rezultate mai bune. Un loc 8-10 ar fi ok. 

Am muncit suplimentar, pentru că ştiam că dacă va interveni o schimbare, nimeni nu va aştepta să intru în formă. În momentul în care se producea schimbarea, eu trebuia să fiu la turaţie maximă. Am reuşit, am înscris cinci goluri în două luni, am revenit cât de cât la statistica mea normală", a declarat fostul atacant al naţionalei la plecarea echipei UTA în cantonamentul de iarnă.  

Claudiu Keşeru a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu ”Bătrâna Doamnă”, cu opţiune de prelungire pentru încă unul.

  • 22 de meciuri, 5 goluri şi 1 pasă decisivă sunt cifrele lui Keşeru la UTA, în acest sezon.

Ilie Poenaru s-a deschis într-un interviu pentru Orange Sport în privinţa conflictului cu Claudiu Keşeru

”N-a fost niciun jucător adus peste mână. Pe Claudiu eu l-am dorit, am avut discuţii interminabile cu el, într-o perioadă de o lună de zile cred că am vorbit aproape în fiecare zi. 

El avea nevoie de o perioadă mult mai mare de reîntegrare, readaptare, pregătire fizică în grup organizat pentru că el la FCSB s-a antrenat separat. După ce am terminat cantonamentul din Slovenia, înţelegerea pe care o aveam cu el, îmi doream să reîntre treptat , fiind ales şi căpitan de echipă  avea cumva dreptate. 

Mi-a şi spus că el a venit şi ca reprezintă ceva pentru fotbalul din Arad şi că trebuie să intre să joace, să ajute echipa, pe mine. S-a văzut că nu dădea randamentul scontat, iar eu trebuia să văd interesul echipe şi cumva să îi prelungesc această integrare. El, bineînţeles, că s-a supărat, a avut frustrările lui, supărările lui, dar nu mi-a creat probleme, s-a antrenat 100%.

(n.r. despre declaraţiile date în presă) Erau supărările lui, pe care şi le-a asumat, nu m-am supărat, dar am avut o discuţie după aceea şi i-am spus că e important şi ar fi bine să aibă grijă ce declară pentru că este un jucător important pentru UTA şi trebuie să aibă grijă pentru că e căpitanul echipei iar ceea ce declarp se poate răsfrânge şi asupra vestiarului, iar el trebuie să fie un exemplu”, a declarat Ilie Poenaru, recent, pentru Orange Sport. 

Afla mai multe despre: claudiu keseruutalaszlo balintilie poenaru 

viewscnt
Articole similare