Se împlinesc astăzi 42 de ani de la excepţionala performanţă obţinută de echipa de fotbal Universitatea Craiova, care reuşea să elimine în sferurile de finală ale Cupei UEFA puternica echipă germană FC Kaiserslautern.
Rodion Cămătaru, poveste fabuloasă, la 42 de ani de la performanţa Universităţii Craiova
Dupa un 3-2, în tur, pentru nemţi şi 1-0 la Craiova, oltenii se calificau în premieră în semifinalele Cupei UEFA, iar momentul a fost marcat de mărturia lui Aurel Ţicleanu.
Dincolo de ecourile acelei fabuloase victorii, de însemnătate acestei calificări, Orange Sport vă prezintă o poveste unică istorisită de Rodion Cămătaru, unul dintre artizanii acelei calificări.
Clubul german pusese de multă vreme ochii pe Rodion Cămătaru. Cum posibilitatea unui transfer oficial era imposibil de făcut, din cauza sistemului comunist care se afla la putere în România, nemţii s-au gândit să pună în practică un scenariu inedit, povestit chiar de Rodion Cămătaru
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"După meciul tur, din Germania, îmi aduc aminte că am fost aşteptat de o familie de români care era stabilită de mulţi ani acolo. Aceştia mi-au prezentat atunci o fată spunându-mi că ar fi o partidă minunată, mai cu seamă că şi cei de la Kaiserslautern îşi doresc să rămân în Germania. I-am refuzat politicos.
Doar că, la retur, oamenii au venit şi la Craiova. Cum, necum, au reuşit ca înainte de meci să intre în apropierea tunelului care făcea legătura cu terenul de joc. Mi-au dat un bileţel cu un mesaj din partea acelei domnişoare. Insistenţa nemţilor nu s-a oprit aici.
Îmi amintesc că mi-au transmis că dacă vreau totuşi să vin la ei, după meciul pe care l-am jucat cu echipa naţională, în Suedia, pe aeroport să merg direct la ghişeul companiei Lufthansa unde aveam rezervat un zbor spre Germania. Nu am făcut acest lucru.
Aşa se scrie istoria. Acum e însă doar o poveste frumoasă", a declarat Cămătaru pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Articol scris de Răzvan Ionaşcu
- Citește și
- FCSB a pregătit două lovituri pentru Rapid, iar Marius Şumudică a reacţionat: "Pe ei îi ajută enorm"
- VIDEO | Claudiu Petrila a numit atuurile Rapidului în derby-ul cu FCSB: "Altfel nu avem nicio şansă"
- Răsturnare de situaţie după cursa de Formula 1 din Marele Premiu al Australiei! Câştig de cauză pentru Mercedes
- Finală neaşteptată la Indian Wells! Carlos Alcaraz şi Daniil Medvedev au fost eliminaţi. Care au fost surprizele din semifinale
- Aurel Ţicleanu, declaraţii emoţionante la 42 de ani de la un moment uriaş pentru fotbalul românesc: "Ceva de nedescris"
- LIVE VIDEO | FC Hermannstadt - Unirea Slobozia, ACUM, pe orangesport.ro. Pauză la Sibiu
- "M-a luat de tricou, m-a împins în uşă şi mi-a zis asta". A devenit inexistent pentru Ilie Dumitrescu, din "jucătorul preferat" | EXCLUSIV
- "De ce Politic şi nu Petrila?". Decizia lui Mircea Lucescu, analizată riguros: "Nu are foarte multe soluţii. Încerci ceva ce nu ai"
- LIVE VIDEO | FCSB - Rapid, de la 21:00, pe Orangesport.ro! Echipele probabile. Derby al orgoliilor pe Arena Naţională
- VIDEO | Franţa a învins Scoţia şi a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni! Jucătorul care a devenit noul deţinător al recordului de puncte marcate cu naţionala
- Curg ofertele pentru atacantul Rapidului. Giuleştenii se pot despărţi de fotbalistul ajuns în Superliga la insistenţele lui Şumudică
- Pronostic îndrăzneţ în lupta pentru titlul din Superliga: "O luptă în trei". Cele două echipe excluse din discuţie: "Nu sunt din acelaşi film"
Afla mai multe despre: rodion camataru, universitatea craiova kaiserslautern