You are here:

"De ce Politic şi nu Petrila?". Decizia lui Mircea Lucescu, analizată riguros: "Nu are foarte multe soluţii. Încerci ceva ce nu ai"

"De ce Politic şi nu Petrila?". Decizia lui Mircea Lucescu, analizată riguros: "Nu are foarte multe soluţii. Încerci ceva ce nu ai"

Echipa națională

Comentarii

Claudiu Petrila, unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului în acest sezon, a ratat convocarea la echipa naţională a României.

România debutează vineri, 21 martie, în faţa selecţionatei Bosniei şi Herţegovinei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

Mircea Lucescu şi-a anunţat lotul de jucători pe care se va baza la cele două partide din prima dublă a preliminariilor, iar pe listă se află şi câţiva jucători aflaţi la prima lor selecţie la lotul naţional.

Dennis Politic, fotbalistul care a contribuit enorm la sezonul reuşit făcut de Dinamo până în acest punct, a fost chemat în premieră de Mircea Lucescu la echipa naţională. Decizia lui Lucescu de a-l convoca pe Politic în faţa lui Petrila a ridicat semne de întrebare.

Marius Mitran a argumentat decizia luată de selecţioner şi este de părere că acesta a făcut o alegere bună în acest sens, în contextul variantelor existente în flancul stâng al atacului, la echipa naţională.

Mitran consideră faptul că Alex Mitriţă şi Florin Tănase pot evolua pe acelaşi post chiar mai bine faţă de jucătorul de la Rapid.

Marius Mitran: "Tipul de jucător al lui Petrila există deja"

"Tipul de jucător al lui Petrila există deja şi e la cote mai ridicate. Mitriţă, Tănase joacă aceeaşi intrare spre centru, pe piciorul drept.

Par a fi nişte jucători mai în formă, mai necesari echipei. Aşa, încerci un Dennis Politic, pe piciorul stâng, ceva ce nu ai. În dreapta nu are foarte multe soluţii, de-aia a judecat aşa. Nu e o poartă închisă pentru Petrila.", a declarat Marius Mitran, la Prima Sport.

Afla mai multe despre: echipa nationalaclaudiu petriladennis politic 

viewscnt
Articole similare