Rapid a pierdut în ultimele minute partida de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, cu scorul de 2-1, meci din etapa a 7-a din play-off-ul Superligii.
Rapidiştii au suferit un nou eşec în play-off. Giuleştenii sunt singurii fără victorie de la intrarea în play-off, în condiţiile în care au făcut trecerea printre primele şase chiar pe a doua poziţie. Echipa patronată de Dan Şucu a cedat în prelungirile partidei cu Universitatea Craiova, după golul înscris de Alexandru Creţu.
La finalul partidei, Dan Şucu a fost surprins în postura sa, devenită o obişnuiţă după rezultatele dezastruoase a rapidiştilor din ultima vreme, de om gânditor. Basarab Panduru a analizat parcursul clubului de la venirea lui Dan Şucu şi lucrurile realizate de acesta şi l-a ironizat pe finanţatorul giuleştenilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Basarab Panduru: "Poate alegerile pe care le-ai făcut nu au fost corecte"
"Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă şi pentru prima oară în mulţi ani te faci de râs. Logic era când cumperi o mobilă şi o dai mai departe. Dacă nu ştii ce să faci, ai o problemă, poate îţi trebuie 9-10 ani.
Este foarte uşor să spui acum că 'am făcut totul corect', poate alegerile pe care le-ai facut nu au fost corecte.", a declarat Basarab Panduru, la emisiunea Minutul 91.
Rapid este pe locul cinci în clasamentul din play-off, în faţa celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, formaţie care a început play-off-ul pe ultimele poziţii. În următoarea etapă, Rapid o înfruntă pe CFR Cluj, în Gruia. În partida tur din play-off, ardelenii s-au impus clar în Giuleşti, cu scorul de 4-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- VIDEO | Imagini şocante în Giuleşti! Paul Iacob a sărit la bătaie, după ce fanii i-au cerut explicaţii
- "Curăţenie" de vară la CFR Cluj! Dan Petrescu nici nu vrea să audă de jucătorul cu meciuri în Serie A, adus de Adrian Mutu
- VIDEO EXCLUSIV | Telefonul fără fir în Superliga! Suspendat, antrenorul a transmis informaţia către jucători prin intermediul a trei oameni
- Reacţia lui Mihai Stoica după victoria celor de la FC Botoşani, rezultat care o poate retrograda pe Dinamo
- Mesajul lui Andrea Compagno pentru Gigi Becali după ce FCSB a cucerit titlul în Superliga: "Am zis să nu rămân acolo degeaba"
- VIDEO EXCLUSIV | Nervii au cedat! Fanii Petrolului i-au băgat în şedinţă pe jucători după înfrângerea cu Botoşani
- Bogdan Andone rămâne cu picioarele pe pământ după victoria care o poate salva pe FC Botoşani: "Şansele sunt bune, suntem aproape"
Afla mai multe despre: dan sucu, rapid, universitatea craiova, basarab panduru, superliga, play-off