You are here:

"De ce să nu rămână Dică?". Dumitru Dragomir îi arată lui Gigi Becali o altă problemă pe care o are de rezolvat la FCSB: "Te pierzi" | EXCLUSIV

"De ce să nu rămână Dică?". Dumitru Dragomir îi arată lui Gigi Becali o altă problemă pe care o are de rezolvat la FCSB: "Te pierzi" | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, consideră că finanţatorul FCSB, Gigi Becali, are o problemă în privinţa jucătorilor tineri care evoluează puţin.

Dumitru Dragomir, sfat pentru Gigi Becali la FCSB

Fostul conducător din fotbalul românesc îl susţine pe Nicolae Dică, cel care a fost reconfirmat de Gigi Becali pe postul de antrenor la FCSB. Însă, Dumitru Dragomir crede că Gigi Becali şi staff-ul tehnic ar trebuie să rezolve o altă problemă. 

Cu mai mulţi fotbalişti tineri ieşiţi din formă, Gigi Becali îşi riscă strategia care i-a adus milioane de euro din transferuri. 

"De ce să nu rămână Dică? Dacă trebuia să aducă o mănă de fier cum era Piţurcă, eu aş fi fost ca Dică să lucreze sub îndrumarea lui Piţurcă. Dar de ce să-l dai? Îl ţii. Poate redresează echipa. Steaua (n.r. - FCSB) are nişte jucători....Orice rezervă de la Steaua (n.r - FCSB) joacă titular de la CFR în jos. Orice rezervă. Oaidă, de la CFR în jos. Joacă la toate echipele. Octavian Popescu joacă la toate 16. Ianis Stoica, rezervă. Au 20 de rezerve. 

Jucătorul talentat care stă pe banca se pierde. Nu creşte în valoare. Un jucător de valoare care stă pe bancă se distruge. La 21-22 de ani, dacă nu ai meciuri la capacitate maximă, te pierzi. Tonusul muscular se distruge, se duce. Din punct de vedere nervos, clachezi. Psihicul are o foarte mare legătură cu performanţa", a declarat Dumitru Dragomir pentru Orange Sport. 

De asemenea, "Corleone" a comentat decizia FCSB-ului de sacrifica grupa de Conference League, pentru a recupera punctele din Superligă, acolo unde echipa antrenată de Nicolae Dică e pe locul 12, cu 14 puncte. 

"Dacă Becali a făcut treaba asta, a avut dreptate. Şi-a dat seama că echipa este ori nepregătită, ori obosită. I-a oprit acasă şi a câştigat (n.r. - cu Petrolul, scor 2-0). Dacă mai leagă două jocuri câştigate, vine în play-off. Altfel nu prinde play-off-ul. Îi mai trebuie cel puţin  trei meciuri câştigate unul după altul să prindă încredere", a mai spus Dumitru Dragomir. 

Afla mai multe despre: dumitru dragomirgigi becalifcsbnicolae dica 

viewscnt
Articole similare