Dan Petrescu (55 de ani) a creat haos la finalul meciului pierdut de CFR Cluj în Gruia contra campioanei Farul Constanţa şi nu a fost iertat de majoritatea oamenilor din fotbalul românesc. Totuşi, antrenorul clujenilor a găsit un aliat în persoana lui Dumitru Dragomir (77 de ani).
CFR Cluj a pierdut în ultima etapă din play-off-ul Superligii, în faţa campioanei Farul Constanţa, scor 1-2, iar eşecul nu i-a picat deloc bine lui Dan Petrescu.
Dumitru Dragomir îl apără pe Dan Petrescu: ”Nu îl mai criticaţi aşa de mult”
La finalul partidei, antrenorul lui CFR Cluj a ţipat spre jucătorii Farului Constanţa, s-a certat cu Gică Hagi, directorul sportiv al ”marinarilor”, Zoltan Iaşko, arbitrul Marcel Bîrsan, propriul jucător, Andrei Burcă, şi a refuzat să ofere explicaţii, motivând că se simte rău.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Reacţia fără precedent a lui Dan Petrescu a atras, aşa cum era de aşteptat, numeroase critici, dar tehnicianul are parte şi de aliaţi.
Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, este unul dintre ei. Acesta nu îl disculpă pe antrenorul CFR-ului de comportamentul avut, dar îi găseşte totuşi circumstanţe atenuante.
”Domn’e, omeneşte, fotbalul îţi mănâncă sănătatea. Poţi să mai şi depăşeşti limita roşie, aşa că eu nu l-aş condamna prea tare pe Dan Petrescu, pentru că e om.
Dacă ar fi fost computer, da, s-a defectat, dar aşa… A greşit, îşi va cere scuze când vrea el şi totul merge înainte, aşa e la fotbal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am văzut lucruri mai grave decât astea. A greşit, pentru că e om. Numai Iisus Hristos se pare că nu a greşit. În rest, toată lumea greşeşte.
Părerea mea este că lui (n.r. Dan Petrescu) trebuia să îi dea cartonaş roşu, nu fundaşului central (n.r. Andrei Burcă). Părerea mea este că arbitrul a greşit.
(n.r. Dan Petrescu) Merită toate felicitările pentru felul în care a condus echipele pe unde a fost. A luat cinci titluri la rând. Poate să îşi mai iasă din fire.
Am văzut, în decursul carierei mele, antrenori foarte mari care s-au luat şi la bătaie. Aşa că nu îl mai criticaţi aşa de mult pe Dan Petrescu.
A greşit, nu o să fiu niciodată de acord cu ce a făcut el, dar încă o dată, dacă e om greşeşte. Ce, noi nu greşim? Greşim toţi. Nu există om pe pământ care să nu greşească.
A depăşit linia roşie prin comportament, o să îşi revină şi o fie tot antrenorul foarte bun Dan Petrescu”, a declarat Dumitru Dragomir, conform ProSport.
În ciuda eşecului suferit cu Farul, CFR a reuşit calificarea la barajul pentru Conference League, cu U Craiova 1948, după ce Universitatea Craiova a pierdut şi ea meciul cu Sepsi (0-1).
- Citește și
- "O să joace". La o săptămână distanţă Gigi Becali s-a răzgândit şi scapă de încă un fotbalist. MM Stoica a confirmat: "Aşa mi-a spus"
- Întăriri din play-out la FCSB. Gigi Becali ar fi făcut o ofertă pentru unul dintre cei mai experimentaţi jucători din Superligă
- Din Liga 2, direct în Champions League. Gică Hagi, transfer de zile mari la Farul. Jucătorul ţintit a făcut spectacol pe Arena Naţională
Afla mai multe despre: cfr cluj, dan petrescu, scandal dan petrescu, dumitru dragomir