Antrenorul de la Poli Iaşi, Emil Săndoi, a tras primele concluzii după înfrângerea cu Petrolul, iar acesta nu a evitat să-l critice subtil pe Florian Kamberi, atacantul eliminat încă din prima repriză.
Fotbalistul de la Poli Iaşi care a devenit ţinta lui Emil Săndoi
Petrolul Ploieşti a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Poli Iaşi, în etapa a 14-a din Superligă. chipa lui Emil Săndoi a rămas în zece jucători după ce Florian Kamberi a fost eliminat, în minutul 39, după un duel cu Huja, pe care l-a lovit cu mâna.
La final, Emil Săndoi s-a abţinut din a spune mai multe despre atacantul eliminat, însă a făcut câteva referiri la Florian Kamberi, cel care a fost "tras de urechi" şi de Mihai Bordeianu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"E greu când iei roşu şi nu doar pentru mine, ci pentru întreaga echipă, să joci 60 de minute în 10 oameni, contra unei echipe bune, cu un public fantastic. E o greşeală inadmisibilă, ce mai poţi să spui? N-am apucat să vorbesc cu Kamberi, că după joc toată lumea e nervoasă şi o să stăm mai mult de vorbă, nu puţin. La primul gol e o greşeală de marcaj, n-am interpretat bine faza, după care am primit gol în startul reprizei a doua, iar pe final am încercat să riscăm, dacă păstram diferenţa pe tabelă. Era dificil să rezistăm azi cu un om mai puţin.
Mihai Bordeianu e sufletul echipei, trebuie să recunoaştem, se implică într-un meci şi ar fi bine ca toţi să copieze exemplul lui şi să nu copieze alte exemple, din altă parte. Nu avem un lot numeros. Partidele duse până acum le-am dus cu anumiţi jucători, am fost forţaţi să facem schimbări", a spus Emil Săndoi, după Petrolul - Poli Iaşi 3-1, în Superliga.
- Citește și
- Campion mondial cu Italia, Gianluca Zambrotta a numit fotbalistul român care l-a impresionat: "Este un jucător cu calitate"
- Manchester City a refuzat solicitarea lui Manchester United de a-i duce cu avionul privat şi pe Mainoo şi Gamacho la Paris, pentru Balonul de Aur
- VIDEO | Aaron Boupendza, impresionat de atmosfera din Giuleşti: "Fanii Rapidului sunt aproape de cei de la Marseille"
- Cuvintele lui Nelu Varga l-au pus pe jar pe Dan Petrescu: "O să iau o decizie"
- Adrian Şut, mesaj emoţionant la câteva zile după decesul tatălui său: "Ai fost sprijinul şi puterea noastră"
- Gigi Becali şi-a pierdut răbdarea cu unul dintre transferurile anului de la FCSB: "Te vei face de râs!"
- Ce reacţie a avut Adrian Şut după ce Gigi Becali i-a cerut să revină la FCSB, în ziua înmormântării tatălui său: "I-am zis"
- "Aşa soluţii proaste nu am mai văzut niciodată". A plecat supărat după UTA - Gloria Buzău. Mircea Rednic pune punct spectacolului
- Arsenal are probleme mari de lot înaintea derby-ului cu Liverpool: "Facem tot ce este posibil ca să îi recuperăm"
- S-a umplut de banI! Roberto Mancini va încasa o avere după ce a fost demis de la naţionala Arabiei Saudite
- VIDEO | Incredibil! Fază antologică în Superligă. Un autogol i-a luat prin suprindere şi pe comentatori: ”Rar am văzut aşa ceva”
- LIVE TEXT | Real Madrid- FC Barcelona, de la 22:00, pe Orangesport.ro. Primul şoc al sezonului pe Bernabeu. El Clasico, mai încins ca niciodată
- Suspendare drastică pentru arbitrii polonezi! Au fost prinşi în stare de ebrietate înainte de partida de Liga Campionilor
- VIDEO | Petrolul - Poli Iaşi 3-1, în Superliga! "Lupii galbeni" au întors scorul şi au urcat pe locul secund în Superliga
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: petrolul ploiesti poli iasi, emil sandoi