You are here:

Fanii FCSB l-au ironizat pe Marius Şumudică. Mesajul afişat de Peluza Nord, înaintea derby-ului cu Rapid

Fanii FCSB l-au ironizat pe Marius Şumudică. Mesajul afişat de Peluza Nord, înaintea derby-ului cu Rapidgalerie foto

Superliga

Comentarii

Marius Şumudică a fost inamicul fanilor FCSB, în meciul cu campioana României, de pe Arena Naţională.

În prima etapă a play-off-ului Superligii, FCSB şi Rapid s-au întâlnit pe Arena Naţională, în faţa a 30.000 de spectatori. În momentul în care Marius Şumudică, antrenorul echipei Rapid, a pătruns pe teren, reacţia fanilor FCSB nu a fost deloc una prietenoasă.

Aceştia l-au întâmpinat cu huiduieli şi înjurături, iar atmosfera a fost încărcată de tensiune, având în vedere rivalitatea acerbă dintre cele două cluburi. dar şi declaraţiile tăioase făcute de Şumudică la adresa roş-albaştrilor în ultima vreme.
 
Suporterii FCSB nu s-au limitat doar la scandări, ci i-au pregătit lui Şumudică un banner ironic. Mai mult decât atât, în peluza roş-albastră, dar şi la tribuna 1, au apărut caricaturi cu Şumudică, acesta fiind prezentat într-un mod jignitor, deghizat într-un clovn îmbrăcat în alb şi vişiniu.
 
Iritat de atitudinea suporterilor FCSB, Şumudică nu a rămas impasibil. Acesta s-a îndreptat direct spre arbitrul de rezervă, Horia Mladinovici, cerându-i acestuia evacuarea fanilor din spatele băncii de rezervă, care continuau să-i adreseze provocări.

În Peluza Nord a apărut un banner pe care era scris următorul text: ”Eşti ca un zero barat: prezent, dar inutil”. De asemenea, la inelul doi au apărut mai multe bannere cu Şumudică îmbrăcat în clovn.

Afla mai multe despre: fcsbsuperligarapid 

viewscnt
Articole similare