You are here:

FCSB părăseşte Arena Naţională! MM a anunţat noua "casă" a campioanei României: "Ne-am ţinut de cuvânt, nu am forţat să intrăm acolo"

FCSB părăseşte Arena Naţională! MM a anunţat noua "casă" a campioanei României: "Ne-am ţinut de cuvânt, nu am forţat să intrăm acolo"

FCSB

Comentarii

FCSB a câştigat titlul în România, dar conducătorii clubului nu pierd vremea şi pun la cale deja pregătirea noului sezon. Campioana va juca în preliminariile Ligii Campionilor, iar Mihai Stoica a anunţat pe ce stadion se vor juca meciurile, deaorece Arena Naţională este indisponibilă până în septembrie.

FCSB este noua campioană a României. Victoria cu Farul (2-1) a adus roş-albaştrilor primul titlu după nouă ani de aşteptare. Precedentul triumf intern al echipei data din 2015, cu Costel Gâlcă antrenor.

Programul formaţiei roş-albastre în acest final de sezon arată în felul următor: deplasare la Universitatea Craiova, cu CFR Cluj pe teren propriu şi deplasare în Giuleşti cu Rapid.

Dar începutul noului sezon vine cu o veste importantă pentru FCSB. Campioana bucureşteană nu îşi va putea juca meciurile de pe teren propriu pe Arena Naţională, stadionul ”de casă” în mod obişnuit al roş-albaştrilor.

Datorită faptului că a câştigat titlul, FCSB va juca în preliminariile Ligii Campionilor începând chiar din turul 1. În cazul în care va fi pierde, campioana României va continua în turul 2 al preliminariilor Conference League.

Dar FCSB nu îşi va putea disputa aceste meciuri europene pe Arena Naţională, dat fiind faptul că cel mai mare stadion al ţării a fost închiriat până în luna septembrie pentru mai multe concerte majore, printre care se află Coldplay şi Ed Sheeran.

FCSB îşi schimbă ”casa”. Ghencea, noua ”reşedinţă” a campioanei la începutul sezonului viitor

Astfel, conducătorii celor de la FCSB sunt nevoiţi să schimbe strategia şi să facă demersurile necesare pentru închierea unei noi arene pentru meciuri din preliminariile cupelor europene şi din primele etape ale campionatului următor.

Mihai Stoica a fost invitat în studioul Orange Sport şi a anunţat faptul că stadionul pe care FCSB va juca la începutul sezonului viitor în Ghencea.

”(n.r. FCSB joacă din nou în Ghencea) Nu ai cum să doreşti să joci în altă parte, nu vor fi meciuri sub 6.000, ca să jucăm pe Arc. Ne-am ţinut de cuvânt, nu am forţat să jucăm în Ghencea niciodată, ci doar când Arena Naţională nu ne poate primi. Asta e situaţia. Când Arena Naţională e disponibilă, jucăm. Avem Ghencea, atât”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Gheorghe Mustaţă a dezvăluit şi el că FCSB va juca pe Stadionul Steaua în preliminariile Ligii Campionilor.

”Vom juca în Ghencea în preliminariile UEFA Champions League. E semnat contractul. Până în septembrie, acolo jucăm. Chiar dacă se supără Meme, că nu trebuia să spun, suntem campioni, avem voie”, afirma Mustaţă, într-un live înregistrat pe contul de Facebook Gabi Safta.

Afla mai multe despre: fcsbarena nationalaghencealiga campionilor 

viewscnt
Articole similare