Mihai Rotaru a făcut un anunţ de maxim interes pentru unul dintre jucătorii de la Universitatea Craiova, cel care a fost protagonistul duelului din Giuleşti cu Rapid.
Universitatea Craiova a câştigat partida din Giuleşti cu Rapid, scor 2-1, iar Alex Creţu a fost eroul oltenilor. A dat un gol şi o pasă de gol.
Drept urmare, mijlocaşul de 32 de ani a primit o veste bună din partea conducerii. Finanţatorul Mihai Rotaru a anunţat că îi va prelungi contractul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cea mai bună veste pentru el de 1 mai. Rotaru: ”Am avut o discuţie”
Datorită prestaţiilor consistente şi a randamentului foarte bun, Alex Creţu l-a convins pe patron că mertiă să mai stea încă cel puţin un sezon de acum în Bănie.
”Nu îi expiră contractul lui Creţu. El are încă o opţiune pentru un an de zile şi, în plus, noi am avut o discuţie să îi prelungim contractul pe o perioadă mai lungă, doi sau trei ani de zile. El va mai sta cel puţin un an de zile la Craiova. Dar cred vor fi 2-3 ani.
Mateiu a semnat acum 2 ani un nou contract, când era în cantonament cu noi. Ei (n.r. Mateiu şi Silva) au întotdeauna poarta deschisă la Universitatea Craiova”, a declarat Rotaru, potrivit Fanatik.
În acest sezon, Alex Creţu a jucat în 40 de meciuri pentru Craiova şi a livrat şase goluri şi trei pase decisive. El a ajuns la formaţia din Bănie în 2021, de la FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Nervii au cedat la Rapid. De ce jucătorii s-au răzvrătit împotriva antrenorului sau a suporterilor: ”Eu îi înţeleg. E foarte frustrant” | EXCLUSIV
- A găsit vinovaţii pentru situaţia critică de la Dinamo! Giani Kiriţă a erupt: "Aţi vrut să ne luaţi la mişto. Vorbesc elevat şi cam atât" | EXCLUSIV
- Campionii de la FCSB îl vor pe Gigi Becali la sărbătoarea de titlu: "Ne-am bucura să fie alături de noi"
Afla mai multe despre: craiova, mihai rotaru, alex cretu, superliga