Antrenorul Universităţii Craiova, Constantin Gâlcă, a oferit primele concluzii, după eliminarea din Conference League.
Costel Gâlcă: "Dacă rezolvăm asta, Craiova va fi o echipă care să se bată la titlu"
Universitatea Craiova a fost eliminată, joi seară, din Conference League, pierzând dubla manşă cu Maribor, din turul doi preliminar. În tur, scorul a fost 2-0 pentru Maribor.
Joi, în retur, la Craiova, scorul a fost 3-2 pentru echipa olteană. Au marcat Mitriţă ’52, Sierra ’72şi Koljic ‘90+5 pentru gazde, respectiv Ilicic ’68 şi Jakupovic ’82 pentru oaspeţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Din principiu am vrut să-i ţinem cât mai jos, să le facem pressing, iar în mare parte am reuşit lucrul acesta. Am luat două goluri din două auturi, apoi nu am ştiut, din cauza experienţei... Nu au făcut un fault tactic, am deschis terenul. Denotă că mai avem nevoie de timp de a lucra, am greşit mai grav acolo, dar şi aici, goluri din aut, din fază fixă, la care puteam sta mai bine în teren, dar noi am făcut culoare pentru jucătorii respectivi. Am marcat trei goluri, echipa a avut atitudine.
Maribor e o echipă bine lucrată şi nu au jucat ei atât de liber. S-a decis în mare parte în meciul tur, de la Maribor, că am rămas în inferioritate şi asta a fost important în această calificare. Golul lui Sierra a fost de generic, dar preferam goluri normale şi calificarea, că aveam nevoie toţi, clubul, suporterii.
Nu ascund că e o mare dezamăgire personală. E bine că Mitriţă a marcat, să fie prezent în joc, Koljic, toţi, dar mai avem mult de lucru pe faza defensivă. Nu e vina fundaşilor sau mijlocaşilor, cred că în general echipa trebuie să reacţioneze altfel în astfel de situaţii.
Cred că trebuie să fim mai combativi pe faza defensivă, să ne organizăm mai bine. Chiar dacă greşesc anumiţi jucători, mereu le-am spus să ne aşezăm mai bine. Dacă realizăm asta, Craiova va fi o echipă care să se bată la titlu", a declarat Costel Gâlcă, după eliminarea din Conference League.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul de la Maribor, supărat doar de arbitrul meciului cu Universitatea Craiova
Slovenul Ante Simundza a obţinut calificarea, însă antrenorul lui Maribor a fost nemulţumit de arbitrul central Jasmin Sabotic.
"A fost greu azi, ştiam că va fi greu, dar pentru meciul greu e vina noastră. Sunt conştient că Universitatea Craiova are o echipă bună, dar noi nu am fructificat spaţiile libere.
Nu am luat eu galben, a luat cineva de pe bancă, dar arbitrul nu a fost la nivelul meciului. Nu judec, dar cred că aceste două echipe meritau un arbitru care să se descurce fără VAR. Am cei mai buni jucători din lume, pe aceştia îi am şi cu ei jucăm", a spus Ante Simundza, tehnicianul lui Maribor.
- Citește și
- Minunea continuă! Pe cine va întâlni Corvinul Huneodara în Conference League, după înfrângerea cu Rijeka. Deplasare de 4.500 de kilometri
- Mitriţă a anunţat obiectivul îndrăzneţ din Superliga, după eliminarea din Europa. Cuvinte la superlativ pentru următorul selecţioner: "Aveam nevoie"
- CFR Cluj şi-a aflat adversara din turul trei preliminar UEFA Conference League. Ultimul transfer, un jucător venit din Superliga
- VIDEO | Vlad Dragomir a înscris pentru Pafos, iar ciprioţii s-au calificat în turul trei Conference League. Cum a reuşit să marcheze mijlocaşul român
- VIDEO | Denis Drăguş, "rachetă" pentru Trabzonspor! Atacantul naţionalei a înscris în cupele europene pentru noua sa echipă
- România – Croaţia, scor 8-11, la polo, în al treilea meci din grupa A de la Jocurile Olimpice
- Răsturnare de situaţie! Cine va conduce galeria Rapidului, după ce ”Bocciu” şi-a anunţat retragerea: ”Am fost alături în cele mai grele momente”
- "Mamă, n-o suport pe asta". O remarcă l-a făcut pe David Popovici să reacţioneze: "E ceva ce nici nu poţi opri pe cronometru"
- Controversă la JO. O sportivă, cu un nivel ridicat de testosteron, şi-a făcut adversara să plângă în urma unui meci de box care a durat 46 de secunde
- Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, discurs încurajator după reuşitele de la JO: "Tatăl lui mi-a spus că poate să fie campion"
- "Măi, trebuie să facem asta". David Popovici, o nouă intervenţie. Cerinţa după medaliile olimpice: "Spun, pentru că acum mă ascultă lumea"
- Fotbalistul cu şapte ani petrecuţi la Dinamo, obiectiv măreţ alături de "câini", în acest sezon: "De ce nu?"
- Robert Niţă nu este impresionat de o vedetă de la Rapid: ”O să intru în conflict cu fanii” Decizia lui Lennon care l-a surprins: ”Nu înţeleg”
- Revine Bănel Nicoliţă?! Preşedintele clubului a dezvăluit că l-a ofertat pe ”Jardel”: ”Ar fi o adevărată lovitură”
Afla mai multe despre: costel galca, universitatea craiova maribor, costel galca universitatea craiova