George Puşcaş, atacantul celor de la Bari, formaţie din Serie B, a fost remarcat de un fost coechipier, actual jucător al celor de la PSG, Milan Skriniar.
Slovacia a fost învinsă în partida din etapa a doua din faza grupelor împotriva Ucrainei, cu scorul de 2-1. Unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din cadrul selecţionatei lui Francesco Calzona, Milan Skriniar, a vorbit despre rezultatul dezamăgitor, cât şi despre întregul context al grupei E, înainte de România - Belgia.
Fostul fundaş al celor Inter Milano nu are un interes anume pentru rezultatul partidei dintre România şi Belgia şi speră să rezolve ecuaţia calificării Slovaciei în optimi la partida de la Frankfurt împotriva României, din ultima etapă din faza grupelor.
George Puşcaş, doar 15 minute în partida cu Ucraina
"Nu mă interesează rezultatul din Belgia - România. De mâine, toate echipele din grupă pot avea trei puncte, deci vom porni de la zero. Totul depinde doar de noi, iar ultimul joc cu România va fi foarte important. Suntem încrezători, nu este un capitol la care avem probleme. Ştim cât de buni suntem şi ce avem de făcut. Dacă vom respecta tot ce ne transmite selecţionerul, ştim că putem face un rezultat bun", a declarat Skriniar, conform GSP.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat dacă are cunoştinţe din cadrul lotului echipei naţionale a României, Skriniar l-a numit pe George Puşcaş, fostul său coleg de la Inter Milano. Skriniar a reuşit să se impună la formaţia din Serie A, însă Puşcaş a fost împrumutat la mai multe formaţii, până la vânzarea sa permanentă.
"Îl cunosc, am jucat la Inter. Te salut, Puşki!", i-a transmis slovacul atacantului de la Bari.
- Citește și
- România are acum 93 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice. A obţinut biletul pentru Paris şi Răzvan Arnăut
- Rapid l-a lăsat cu ochii în soare pe fotbalistul cu care trebuia să semneze! "Le-am trimis oferta mea. Nu trebuie un motiv, să-mi spună" | EXCLUSIV
- David Popovici a câştigat a doua medalie de aur la Europenele de nataţie de la Belgrad. Sportivul român s-a impus şi în finala de 200 m liber
- "A zis că antrenaţi o echipă slabă cu jucători slabi". Provocat, Edi Iordănescu a reacţionat înainte de România - Belgia: "Am mai zis"
- S-a accidentat şi nu va mai juca la EURO 2024! Pierdere mare pentru echipa naţională: "Ne-a oferit un echilibru esenţial"
- Bogdan Cosmescu şi Emil Grădinescu au făcut calculele calificării României în optimile de la EURO: "Putem termina pe locul 1 în grupă"
- Abandonat la maternitate, adoptat, iar acum vedetă la Universitatea Craiova! Povestea copleşitoare a lui Ştefan Baraiam: "Din nimic şi din sărăcie am reuşit să fiu ce sunt"
- Bogdan Cosmescu a urmărit victoria Ucrainei cu Slovacia şi a ieşit la atac: "Trebuie dat afară pe loc pentru asta"
- Echipa naţională a mers din nou cu trenul la EURO 2024. Personalul hotelului i-a încurajat pe tricolori, înainte de meciul cu Belgia
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa nationala, george puscas, milan skriniar, romania, slovacia, belgia