Gigi Becali (62 de ani) a reacţionat acid la adresa lui Răzvan Burleanu şi a FRF după ce şeful de la Casa Fotbalului a anunţat că implementarea VAR în Liga 1 e în impas din cauza costurilor. Patronul FCSB a avut un discurs acid şi a spus că, pentru Burleanu, cluburile şi patronii de fotbal din Liga 1 sunt "sclavi".
Războiul dintre FRF şi LPF legat de implementarea VAR ingreunează aducerea video arbitrajului în Liga 1, iar Răzvan Burleanu a anunţat, joi, că doar Cupa României va beneficia de VAR dacă LPF nu va suporta, la rândul său, consturile pe care le presupune arbitrajul video. Pe această temă, Gigi Becali a avut o reacţie acidă la adresa lui Răzvan Burleanu şi a FRF.
"Noi, Liga 1 şi patronii de fotbal, avem un stăpân care e Burleanu. Suntem nişte sclavi. Cum să vorbim noi, sclavii? El, stăpânul, aduce pe Vassaras, aduce fotbal feminin, el pune toate, nu vrea VAR, vrea să dăm noi banii şi să comande el. Cât sunt eu de Becali... Dacă m-am asociat cu sclavi, sunt şi eu sclav. Burleanu are talentul de a-i manipula pe săraci. Banii de la FRF sunt ai noştri, doar. Noi, sclavii, putem să facem ce vrem.
El ia votul în Comitetul Executiv şi gata. Mircea Sandu era om înţelept. Nu era perfect, dar te duceai, vorbeai cu el. El nu era stăpân de sclavi, era om de înţeles, făceai treabă cu el. Acum... "Băi, sclavilor, noi suntem stăpâni. Sunteţi prea proşti, de aia ne-aţi votat. Noi vă impunem acum!" - aşa zic ei. Şi eu sunt sclav. Câinii latră, ursul merge. Cu cine să faci ceva? Aia sunt oameni cu care poţi să faci ceva? Şi ce dacă ne-am plâns de arbitraje? Am stăpânul şi tac din gură. Mă supun şi eu şi mă fac şi eu sclav şi gata. Am ce să fac?! Dacă sunt supărat, ce?
"Taci, sclavule din gură! Ce dacă te-a furat Kovacs?! Noi l-am delegat iar! Taci din gură, sclavule!" Asta îmi spun. Nu contează că sunt pe primul loc, e chestie de principiu. Oamenii sunt stăpâni şi ne fac pe noi sclavi. Ei vor să comande pe banii noştri. Noi să dăm bani, şi VAR când vor ei. Comanda Vassaras, mai duce unul din Chile... aducem şi arbitri din Nicaragua! Noi suntem sclavi şi nu avem ce să vorbim!", a spus Becali pentru sport.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Un preşedinte de club intervine în scandalul dintre FRF şi LPF: "E ruşinos. Trebuie să conlucreze!". Soluţie pentru implementarea VAR: "E o sumă rezonabilă"
Valeriu Iftime, patronul FC Botoşani a intervenit în conflictul dintre FRF şi LPF şi a cerut pace între cele două foruri de conducere a fotbalului românesc. În direct la Telekom Sport, omul cu banii de la Botoşani a spus că, dacă întradevăr se doreşte VAR în Liga 1, cluburile pot contribui cu bani la acea sumă necesară pentru implementarea video arbitrajului în prima ligă din România.
"Liga şi Federaţia trebuie să conlucreze, să sprijine fotbalul românesc, nu să ne certăm prin presă, aşa văd eu lucrurile, pentru că eu am fost printre primii conducători care am susţinut implementarea VAR. Văzând declaraţiile pe care le-am văzut cu toţii zilele trecute, eu le-am luat ca pe o glumă. Credeam în proiectul ăsta, nu e o sumă extraordinar de mare de implementare. Într-adevăr, sunt nişte costuri suplimentare legate de implementarea VAR-ului.
E ruşinos pentru noi, pentru fotbalul intern, pentru fotbalul românesc. Trebuie să dăm mâna, Liga cu FRF, să sprijinim noi, cluburile, dacă dorim VAR. E o sumă destul de rezonabilă. 550.000 eu cred că se pot găsi, putem pune mână de la mână noi, cluburuile, dacă dorim într-adevăr VAR în România, dar sunt bani care pot fi găsiţi", a spus Valeriu Iftime, la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, reactie, frf, razvan burleanu, var, scandal