You are here:

Instrucţiuni noi la nivelul arbitrajului pentru Superliga! Regula care apare şi în România şi ce spune Vassaras: "Acesta este motivul"

Instrucţiuni noi la nivelul arbitrajului pentru Superliga! Regula care apare şi în România şi ce spune Vassaras: "Acesta este motivul"

Superliga

Comentarii

Arbitrii din România au participat la seminarele de vară, unde membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) au transmis noile instrucţiuni ce vor fi aplicate în acest sezon. Printre cele mai importante instrucţiuni transmise se numără reglementările privind comunicarea pe teren, care trebuie să se desfăşoare exclusiv între oficialul de joc şi căpitanul echipei, precum şi poziţionarea mingii şi abaterile în timpul executării loviturilor de pedeapsă.

Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, mesaj la startul sezonului 2024/2025

“Explicarea unei decizii cu până la 22 de jucători care hărţuiesc arbitrul creează o imagine foarte proastă fotbalului. Responsabilitatea trebuie împărţită între arbitri şi căpitani pentru a putea proteja imaginea jocului. Acesta este motivul pentru care solicităm tuturor echipelor să se asigure că singurul jucător care vorbeşte cu arbitrul este căpitanul echipei.” a precizat Kyros Vassaras.

Legea 14 – Lovitura de pedeapsă

Poziţionarea mingii

Mingea trebuie să fie statică, atingând sau fiind în centrul punctului de pedeapsă, iar stâlpii porţii, bara transversală şi plasa porţii nu trebuie să se mişte. O parte a mingii trebuie să atingă sau să nu depăşească centrul punctului de pedeapsă (la fel cum mingea trebuie să se afle în interiorul arcului de cerc la o lovitură de la colţ).

Abateri în timpul executării loviturilor de pedeapsă

Intrarea în suprafaţa de pedeapsă a unui jucător poate dificil de detectat şi gestionat, mai ales la nivelul ligilor inferioare. Această situaţie poate fi uşor identificată de către arbitrul asistent pentru analiza video (arbitru VAR), iar dacă Legea 14 ar fi aplicată strict, majoritatea loviturilor de pedeapsă ar trebui repetate. Deoarece intrarea în suprafaţa de pedeapsă rareori are un efect asupra rezultatului loviturii de pedeapsă (doar dacă mingea revine în joc), aceleaşi principiu trebuie aplicat şi intrării jucătorilor în suprafaţa de pedeapsă ca şi în cazul încălcării Legii 14 de către portari va fi sancţionat doar dacă abaterea sa are impact.

Un coechipier al portarului este sancţionat pentru intrarea în suprafaţa de pedeapsa doar dacă:

Intrarea în suprafaţa de pedeapsă are un impact clar asupra executantului, sau jucătorul care intră în suprafaţa de pedeapsă joacă mingea sau atacă un adversar în încercarea de a intra în posesia mingii şi opreşte adversarii să înscrie un gol, sau încercarea acestora de a înscrie sau crearea unei situaţii clare de înscriere a unui gol. Dacă nu se înscrie un gol lovitura va fi repetată.

Un coechipier al executantului este sancţionat pentru intrarea în suprafaţa de pedeapsă doar dacă:

Intrarea în suprafaţa de pedeapsă are un impact clar asupra portarului, sau jucătorul care intră în suprafaţa de pedeapsă joacă mingea sau atacă un adversar în încercarea de a intra în posesia mingii iar apoi înscrie un gol, încearcă să înscrie sau creează o situaţie clară de înscriere a unui gol. Dacă nu se înscrie un gol, în acest caz se acordă o lovitură liberă indirectă în favoarea echipei în apărare, din locul în care jucătorul atacant a pătruns în suprafaţa de pedeapsă.

Afla mai multe despre: kyros vassarasinstructiuni arbitraj superliga 

viewscnt
Articole similare