You are here:

Mirel Rădoi, gânduri mari înaintea duelului cu FCSB: ”Plecăm cu un avantaj. Sper că cei de la Lyon i-au alergat suficient”

Mirel Rădoi, gânduri mari înaintea duelului cu FCSB: ”Plecăm cu un avantaj. Sper că cei de la Lyon i-au alergat suficient”

Universitatea Craiova

Comentarii

Antrenorul celor de la Craiova, Mirel Rădoi (43 de ani), a prefaţat duelul cu FCSB şi vrea să se întoarcă în Bănie pe primul loc.

Rădoi, bucuros că FCSB are absenţe în lot: ”Ar fi avut aproape trei echipe”

Craiova se va duela cu FCSB, pe Arena Naţională, duminică, de la ora 20:00, în ultima etapă a sezonului regular.

În conferinţa de presă premergătoare derby-ului dintre primele două clasate ale campionatului, Mirel Rădoi mizează pe oboseala acumulată de campioană după turul cu Lyon din optimile Europa League.

De asemenea, Rădoi a avut un mesaj clar. Merge la Bucureşti pentru victorie. Mai ales că echipa sa va fi susţinută de un grup mare de suporteri olteni pe Arenă.

”Cred că plecăm cu un avantaj în faţa celor de la FCSB. E normal să acuze o stare de oboseală faţă de noi, avem şi avantajul moral al partidei din Cupa României pe care am câştigat-o înainte de venirea mea.

Putem şi noi să ne luptăm cu o echipă care a jucat foarte bine în Europa League. Nu ştiu dacă cei de la Lyon i-au alergat suficient, dar e clar că meciul a fost foarte intens. Ştiu ce înseamnă meciurile din cupele europene.

Consumul emoţional e uriaş, dar şi fizic suferi din cauza valorii jucătorilor. Trebuie să fim foarte deştepţi la începutul jocului, pentru că ştim că în acest sezon au început foarte agresiv în partidele de acasă. 

Indiferent de rezultatele din Europa League, FCSB a reuşit să aibă o reacţie foarte bună în campionat. Ar fi avut aproape trei echipe dacă şi jucătorii accidentaţi erau valizi, deci nu cred că o să fie probleme în alcătuirea primului 11.

E clar că nu mergem pe Arena Naţională să vedem dacă putem să ciupim un egal, nu există aşa ceva! Mentalitatea pe care am găsit-o în vestiar îmi arată că nici eu nu pot să mă gândesc la un egal. Nu trebuie să fie presiune, trebuie să mergem determinaţi.

Presiunea este pe FCSB, nu pe noi. Cred că valoarea lotului şi tactica aleasă de antrenor vor face diferenţa în play-off.

În loc să vorbesc de arbitraje, aş putea să vorbesc despre tactică sau despre faptul că la această partidă vor veni 2.400 de olteni înflăcăraţi în tribune. Publicul e arbitrul nostru pentru noi”, a declarat Rădoi, înainte de meci.

Afla mai multe despre: mirel radoicraiiovafcsb 

viewscnt
Articole similare