You are here:

Momentul zero în fotbalul românesc! Mihai Stoichiţă ştie cum se poate naşte o nouă ”Generaţie de Aur”. ”Va fi un fel de Cardiff” | EXCLUSIV

Momentul zero în fotbalul românesc! Mihai Stoichiţă ştie cum se poate naşte o nouă ”Generaţie de Aur”. ”Va fi un fel de Cardiff” | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Naţionala României a trecut peste dubla cu Belarus şi Andorra, din care a scos patru puncte, şi este faţă în faţă cu meciul de foc contra Israelului, în urma căreia se poate califica în proporţie de 99% la EURO 2024.

O victorie cu reprezentativa Israelului poate desface şampania pentru ”tricolori”, iar mult aşteptata calificare ar pune punct unei secete de opt ani, în care România a urmărit din faţa televizorului două Campionate Mondiale şi un EURO. Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă este de părere că meciul cu Israel poate reprezenta momentul renaşterii fotbalului românesc.

Fostul antrenor al FCSB-ului a reamintit de partida în care ”Generaţie de Aur” făcea primul pas către elita fotbalului mondial. În 1993, România a câştigat meciul cu Ţara Galilor de la Cardiff şi s-a calificat la Campionatul Mondial din 1994.

Meciul cu Israel, ”noul Cardiff”! Mihai Stoichiţă are aşteptări mari. ”Va resuscita fotbalul românesc”

”Edi Iordănescu beneficiază de jucători care s-au afirmat în echipele U21 ale României şi s-au maturizat. Coman, Răzvan, Marin, Cicâldău, toţi sunt alţi jucători. Sunt mult mai încrezători în ceea ce pot face. Aici nu mă refer la meciul cu Israel, care a fost un joc slab, dar după au jucat foarte bine şi că se pot califica.

Eu consider că meciul cu Israel este un fel de Cardiff. Se poate naşte o generaţie, poate nu la fel de valoroasă individual ca aceea, pentru că ştiţi pe cine aveam atunci şi la ce echipe jucau. Poate fi un fel de locomotivă pentru fotbal, care poate să resuscite interesul în jurul echipei naţionale, în jurul echipelor de club şi să avem performanţe pe toate planurile”, a spus Mihai Stoichiţă, în exclusivitate la Orange Sport.

Mihai Stoichiţă a recunoscut: „Edi Iordănescu e prieten cu norocul, este un mare plus!”

”Edi Iordănescu este un antrenor care a reuşit să îi aducă în jurul lui pe jucatori, iar sentimentul de ataşament faţă de antrenor este foarte important. Nu sunt conflicte. Sunt unele discuţii care pot crea divergenţe, dar cea mai importantă părere este cea a antrenorului principal. Eu cred că Edi s-a impus mai întâi din punct de vedere profesional, şi mai apoi personal. Poţi fi îndrăgostit de antrenor, dar dacă nu te califică, începi să ai dubii.

Dacă e prieten şi cu norocul, este un plus. Să dea Dumnezeu să aibă noroc, pentru că fotbalul este 70% logică si 30% noroc. Rădoi nu este un norocos, dar este un profesionist”, a adăugat Mihai Stoichiţă.

VIDEO cu rezumatul meciului dintre Ţara Galilor şi România ( 17.11.1993)

Afla mai multe despre: mihai stoichiţăechipa naţionalăeuro 2024 

viewscnt
Articole similare