You are here:

Nicolae Dică e sigur după ce a pierdut cu FCSB: "70% din meci am fost mai buni. Cei de la FCSB doar asta au făcut cu orice minge"

Nicolae Dică e sigur după ce a pierdut cu FCSB: "70% din meci am fost mai buni. Cei de la FCSB doar asta au făcut cu orice minge"

FC Voluntari

Comentarii

Antrenorul lui FC Voluntari, Nicolae Dică, şi-a spus supărarea, după înfrângerea cu FCSB, scor 2-1, în Superliga.

Nicolae Dică e sigur! "70% din meci dacă nu mai mult am fost mai buni. Ne-au bătut în cinci minute prin Coman"

FCSB a învins joi seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia FC Voluntari, într-un meci din etapa a 28-a a Superligii. 

În minutul 48, Florinel Coman a înscris din careu, cu un balon excelent plasat şi scorul a devenit 1-1. După şase minute tot Coman a reuşit să pătrundă cu mingea la picior în careul gazdelor, trimiţând pe lângă Jesus Fernandez, la colţul lung şi FCSB a trecut în avantaj, 2-1.

"Da, e păcat că n-am reuşit un rezultat pozitiv, din nou. Am făcut un joc bun, 70% din meci dacă nu mai mult am fost mai buni. Ne-au bătut în cinci minute prin Coman, că n-am reuşit să-l blocăm, să-i blocăm piciorul drept, aşa cum am vorbit. Facem greşeli copilăreşti şi nu-mi dau seama de ce le facem, că sunt jucători cu experienţă. 

Reuşim să jucăm contra unor echipe bune, să fim peste ele şi nu reuşim să scoatem un rezultat pozitiv, nu o băgăm în poartă şi am piertut şi acest joc. Cei de la FCSB doar asta au făcut, cu orice minge jucau cu Coman în partea stângă, am zis să facem dublaj, dar n-am făcut acest lucru. 

Lupta e strânsă (n.r. - în subsolul clasamentul), dar când intrăm în play-out toate echipele vor avea emoţii. Jocul ne dă încredere, că echipa joacă, nici cu UTA, la Craiova, azi nu meritam să pierdem, dar din ocaziile pe care le avem nu reuşim să marcăm. Jocul îmi dă încredere, doar defensiv să fim mai atenţi. Azi, FCSB ne-a bătut în cinci minute prin Coman. Nu mă interesează pe mine cine câştigă campionatul, pe mine mă interesează lupta noastră de aici şi am încredere că rămânem în prima ligă", a spus Nicolae Dică, după Voluntari - FCSB 1-2, în Superliga. 

FCSB a ajuns din nou la o diferenţă de zece puncte faţă de echipa de pe locul secund, Rapid Bucureşti. Elevii lui Charalambous au 61 de puncte, în timp ce FC Voluntari are 27 de puncte, şi ocupă locul 14.

Afla mai multe despre: nicolae dicanicolae dica voluntarivoluntari fcsb 

viewscnt
Articole similare