You are here:

”Nimeni nu a furat startul!” Valeriu Iftime, despre reluarea pregătirilor în Liga 1: ”Credeţi că dacă s-a adunat de două ori FCSB au făcut ceva?”

”Nimeni nu a furat startul!” Valeriu Iftime, despre reluarea pregătirilor în Liga 1: ”Credeţi că dacă s-a adunat de două ori FCSB au făcut ceva?”

Superliga

Comentarii

Valeriu Iftime s-a destăinuit pentru Telekom Sport în legătură cu reluarea sezonului competiţional din Liga 1.

”Eu cred că sunt condiţii” mărturiseşte principalul finanţator de la FC Botoşani. Acesta invocă măsurile de protecţie pentru a se asigura că jucătorii săi, şi nu numai, vor fi în siguranţă la reluarea activităţii fotbalistice: ”Putem să facem lucrurile astea sau să facem acele acţiuni prin care jucătorii şi toţi cei din staff să fie protejaţi. Deocamdată din perioada asta de câteva săptămâni de pregătire. După care sunt absolut convins că găsim soluţii şi de a ne proteja toţi cei implicaţi atunci când va trebui să jucăm meciuri în campionat. Nu am văzut ce spune Ministerul Tineretului. Eu am văzut protocolul pe care l-a făcut Liga şi în opinia mea era super bine scris, organizat, descris acolo. E chiar foarte greu să ne ţinem de tot ceea ce scris în acest regulament, dar nu este imposibil şi sigur că trebuie să dăm dovadă de maturitate, responsabilitate faţă de situaţia actuală” a mai declarat Iftime, pentru Telekom Sport.

Valeriu Iftime nu s-a declarat deloc deranjant că alte echipe din Liga 1 au început deja antrenamentele. Omul de afaceri susţine că niciuna dintre ele ”nu a furat startul” şi crede că antrenamentele trebuie să fie mult mai solicitante şi mai bine organizate după reluarea pregătirilor:

”Ce fac alţii la televizor, facem şi noi. Adică ei nu s-au văzut la Botoşani. Există un program de pregătire de vreo 2-3 săptămâni pe care îl urmăreşte preparatorul fizic. E adevărat că unii aleargă mai puţin prin pădure în ţara lor, alţii alergă prin pădure în ţara noastră. Unii fac în dormitor şi fac flotări. Adică există un program de pregătire la modul serios pentru fiecare jucător la modul la care să îl susţină cumva să spunem tonusul muscular, dar nu sunt pregătiri astea. Nici alergări din 3 în 2, nu e pregătire.

Nu au făcut nimic. Credeţi că dacă s-a adunat de două ori FCSB au făcut ceva? Sau cine, Craiova? Să fim serioşi. Fotbalul este sport de echipă. Trebuie să fie toţi. E vorba de tactică, de organizare. În primul rând trebuie să îi aduci la forma fizică care îţi dă voie să faci efort de competiţie, după care să îi pregătim din celălalt punct de vedere. E nevoie de toată echipa la un loc, iar pentru asta este nevoie de acele măsuri de siguranţă. Nu cred că cineva a furat startul şi chiar dacă l-a furat, nu mă deranjează” a mai spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: valeriu iftime 

viewscnt
Articole similare