Basarab Panduru a analizat cei mai buni jucători ai sezonului din Superliga, pe poziţii similare, şi i-a comparat în încercarea de a alege cei mai eficienţi fotbalişti ai acestei stagiuni.
"Pandi" a început, însă, cu o comparaţie între doi dintre cei mai buni antrenori ai acestui sezon din Superliga, Ioan Ovidiu Sabău şi Mircea Rednic, antrenori care şi-au condus echipele spre clasări pozitive în play-out.
Basarab Panduru a comparat remarcaţii sezonului din Superliga
"Pentru acest campionat cred că Rednic a fost mai bun, a depăşit toate aşteptările, a terminat pe locul 1 în play-out, mult peste ce mă aşteptam şi ce făcuse până acum. Cred că este Rednicul ălă care trebuie să fie, cred că aşteptările de la Sabău ca antrenor au fost mai mari la U Cluj, tot ce s-a făcut acolo a fost pentru play-off, dar echipa nu cred că era de locul 10, dar nici de play-off.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rednic foarte bine anul ăsta, Sabău bine, dar se putea şi mai mult, niciodată nu credeam că o să încheie pe locul zece, au fost aproape de play-off.", a declarat Basarab Panduru, la emisiunea Sport Report.
Următoarea comparaţie a fost între doi fotbalişti cu mare potenţial ai campionatului, Ştefan Baiaram şi Octavian Popescu.
"21 de ani amândoi, Octavian Popescu joacă destule minute, dar înscrie foarte puţine goluri, acum doi ani de zile a dat zece goluri, foarte mult pentru un jucător de 19 ani, pe care îi avea atunci.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mi se pare că anul ăsta e pierdut pentru el, atitudinea lui nu ştiu dacă este cea mai corectă, o spun pentru că vreau să facă lucrurile altfel, ce trebuie să faci în ziua de astăzi? Ce trebuie să faci? Să intri în careu. Picioarele alea ale tale dacă se mişcă pe lângă minge... era altfel, trebuie să faci tot posibilul să intri în careu, în viteză, el nu face lucrul ăsta. A luat-o jos rău.
Baiaram are cele mai multe minute jucate şi mi se pare că face un an foarte bun. A fost accidentat, a venit masca aia, joacă cu mască, opt goluri marcate. Anul ăsta... foarte bun Baiaram.", a spus Panduru.
Panduru a continuat şi a analizat diferenţele între doi dintre cei mai prolifici atacanţi ai campionatului, Louis Munteanu şi Daniel Bîrligea.
"Aici este puţin diferit, Bîrligea are 24 de ani, Louis Munteanu are 21 de ani, face 22. Bîrligea dacă juca în perioada asta de la 21 la 24 de ani, era o diferenţă, joacă mult Louis Munteanu, şapte goluri în play-off ceea ce mi se pare foarte, foarte bine. Creşterea la Bîrligea este frumoasă, corectă, dar 13 goluri, bravo Bîrligea. Cred că cei doi sunt la egalitate, aşa ar fi cel mai corect.", a punctat Basarab Panduru.
O altă comparaţie interesantă abordată de "Pandi" a fost cea dintre Răzvan Sava şi Ştefan Târnovanu, portari care pot intra în calculele lui Edi Iordănescu pentru lotul echipei naţionale care se va deplasa în Germania, pentru EURO 2024.
"Sava are viitorul în faţă, probabil că şi el şi Târnovanu vor fi jucători monitorizaţi şi care probabil vor pleca în strâînătate pentru că le văd un viitor frumos. Târnovanu are mai multă experienţă, dacă ar fi să aleg dintre cei doi, l-aş alege pe Târnovanu.
L-aş alege pe Târnovanu pentru că are experienţă şi probabil va fi şi jucătorul care vă merge la EURO.", a remarcat Panduru.
Ultima comparaţie a fost între doi dintre jucătorii instrumentali pentru parcursul celor de la FCSB spre titlul din Superliga, Florinel Coman şi Darius Olaru, golgheterii echipei antrenate de Elias Charalambous.
"Da, poziţii diferite, dar în timpul meciului poziţia lor e cam acolo. Olaru nu prea mai face parte dintre cei trei mijlocaşi, nu este pe linie cu Şut şi Lixandru, este mult mai sus, este în linie cu Coman câteodată.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
Cu un fotbal frumos mai mult pentru el, dar mai puţin pentru echipă, reuşeşte să îmbine jocul ăsta care pare mai individualist şi marchează 18 goluri. Olaru vine iar, de nicăieri, de la un gol anul trecut ajunge la 15 goluri, joacă mult peste ce a jucat anul trecut. Este senzaţional anul acesta, fără cei doi probabil că FCSB nu era campioană, i-aş pune unul peste altul, cum joacă de multe ori.", a încheiat Basarab Panduru.
- Citește și
- Un antrenor fericit! Lucescu îşi laudă jucătorii după ce a ajuns lider în Grecia şi este la un pas de titlu
- Accidentat, italianul Nicolo Zaniolo ratează Campionatul European
- Simona Halep a spus ce părere are despre Patrick Mouratoglou, după scandalul de dopaj! "Cum să spun? Că a vrut să-mi facă ceva rău... Nu"
- PAOK s-a impus în derby-ul cu Panathinaikos şi este la un meci distanţă de titlul din Grecia! Rezultatele au ajutat-o pe echipa lui Răzvan Lucescu
- VIDEO | Cu ce se ocupă acum Vali Badea, fostul atacant de la FCSB! Şi-a deschis o şcoală de fotbal, unde face gesturi impresionante: "De Florinel Coman sunt ataşaţi"
- FOTO | Oţelul a marcat, iar Dorinel Munteanu şi-a ieşit din minţi! Gesturi disperate la adresa oamenilor săi, după golul fantastic al lui Rusevic
- Daley Blind şi-a prelungit contractul cu Girona până în 2026 şi va juca în UEFA Champions League
- Secundul lui Jurgen Klopp tocmai a devenit antrenor principal la o echipă importantă din Europa! Anunţ oficial: "Este un adevărat privilegiu pentru mine"
- Compagno, dezvăluiri despre acomodarea în China! Cum arată viaţa post FCSB: ”La început a fost urât” | EXCLUSIV
- Ioan Andone, nostalgic înainte de finala Cupei României dintre Corvinul şi Oţelul. Ce i-a transmis lui Dorinel Munteanu: "Asta îi doresc"
Afla mai multe despre: basarab panduru, superliga, liga 1, fcsb, universitatea craiova, farul, cfr cluj, otelul galati, mircea rednic, ioan ovidiu sabau