În direct la Orange Sport, Alexandru Bourceanu (38 de ani) a vorbit despre metodele de pregătire ale lui Thomas Neubert din prima perioadă la FCSB, cu Laurenţiu Reghecampf antrenor, şi despre reversul medaliei "peste timp", din perspectiva accidentărilor suferite de fostul mijlocaş.
Retras din activitate după ce a suferit un şir de accidentări grave, Alexandru Bourceanu a spus că "n-aş face asta cu siguranţă" despre metodele de pregătire spartană ale lui Thomas Neubert din primul mandat la echipa din Bucureşti, în care au existat performanţe importante.
Alexandru Bourceanu, despre metodele de pregătire ale lui Thomas Neubert: "Obiectivul a fost atins atunci, dar au avut un impact peste timp"
În primul mandat al cuplului Reghecampf-Neubert la cârma FCSB au existat performanţe importante, precum câştigarea campionatului în România, calificarea în optimile de finală Europa League şi accederea în grupele Ligii Campionilor, performanţe puse şi pe seama pregătirii fizice spartane ghidată de Thomas Neubert.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, Alexandru Bourceanu a spus, la Orange Sport, că "nu s-ar mai putea face în ziua de azi" ce se făcea în urmă cu peste 10 ani. Mai mult, fostul căpitan al "roş-albaştrilor" a spus că "n-aş face asta cu siguranţă" dacă ar fi la cârma unei echipe şi a vrut despre impactul avut peste timp de metodele lui Neubert.
"Da, sunt de acord că nu s-ar mai putea face în ziua de azi. Au avut un impact asupra noastră, dar au avut un impact şi peste timp. Obiectivul a fost îndeplinit atunci. Dacă ar fi să antrenez o echipă în momentul de faţă, cu siguranţă n-aş face asta. Nu ştiu dacă puteam, în anumite meciuri, să facem ce am făcut fără acea pregătire.
(n.r. Ai avut vreodată vreo discuţie cu Neubert în care să-i spui şi reversul pregătirii lui?) Nu. Eu nu fac pe nimeni, în vreun fel, responsabil de ce mi s-a întâmplat mie din perspectiva accidentărilor. Ăsta era nivelul cunoaşterii la momentul acela, între timp lucrurile au evoluat. În niciun caz nu fac responsabil pe cineva de accidentări sau de ce s-a întâmplat", a declarat Alexandru Bourceanu, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexandru bourceanu, fcsb, thomas neubert, pregatire, superliga