You are here:

Probleme pentru Laurenţiu Reghecampf la Al Tai! Şeicii se gândesc să-l demită, după ce i-au găsit deja înlocuitor

Probleme pentru Laurenţiu Reghecampf la Al Tai! Şeicii se gândesc să-l demită, după ce i-au găsit deja înlocuitor

Fotbal

Comentarii

Antrenorul român Laurenţiu Reghecampf (48 de ani) ar putea fi demis de la conducerea echipei Al Tai din Arabia Saudită, pe care o pregăteşte din septembrie 2023.

Tehnicianul român trece printr-o perioadă dificilă, iar presa din Arabia raportează că răbdarea conducerii echipei este pe cale de a se epuiza.

”Reghe”, pe picior de plecare

Conform ultimelor informaţii, oficialii clubului analizează posibilitatea unei schimbări la nivelul băncii tehnice, iar postul lui Reghecampf este ameninţat.

Se pare că potenţialul înlocuitor ar fi Noureddine Zekri, un antrenor algerian în vârstă de 59 de ani, care se află deja în Arabia Saudită şi ar fi început negocierile cu şefii lui Al-Tai.

  • Zekri a fost ultima oară la conducerea echipei Damac FC, părăsind-o în ianuarie 2021.

În cele 14 meciuri în care a antrenat-o pe Al Tai, Reghecampf a obţinut doar 3 victorii, 2 egaluri şi 9 înfrângeri, iar echipa se află acum pe locul 16, într-o poziţie retrogradabilă, cu 18 puncte în 21 de meciuri.

Performanţele slabe ale echipei, cu un egal şi 5 înfrângeri în ultimele 6 etape, au creat tensiuni la nivelul conducerii clubului.

În plus, dacă Reghecampf va deveni liber de contract, acesta nu se poate alătura Superligii din cauza unei datorii pe care o are la Universitatea Craiova. La momentul despărţirii de Craiova, Reghecampf nu a respectat înţelegerea cu clubul, neachitând clauza de reziliere în valoare de 300.000 de euro. Universitatea Craiova a apelat la Comisia de Disciplină a FRF, care a decis că antrenorul şi preparatorul fizic Bogdan Merişanu nu pot desfăşura nicio activitate legată de fotbal până la achitarea integrală a obligaţiilor stabilite.

Reghecampf este pe banca celor de la Al-Tai de la finalul lunii septembrie a anului 2023, după plecarea sa furtunoasă de la Universitatea Craiova, pe care a pregătit-o timp de două luni, în anul 2023, în perioada iulie - septembrie.

Odată cu instalarea sa pe banca grupării din Arabia Saudită, Reghecampf s-a orientat către transferurile unor jucători importanţi din Superliga. Andrei Cordea şi Marko Dugandzic sunt jucătorii pentru care tehnicianul român a optat în perioada de transferuri din vară.

Afla mai multe despre: al-tailaurentiu reghecampfarabia saudita 

viewscnt
Articole similare