Căpitanul de la Rapid, Cristian Săpunaru (40 de ani), a oferit primele reacţii după victoria cu Poli Iaşi, scor 2-1, iar în discursul său l-a menţionat şi pe fostul antrenor, Neil Lennon.
Concluziile lui Cristian Săpunaru, după Poli Iaşi - Rapid 1-2, în Superliga
Rapid a câştigat în premieră în acest sezon al Superligii, abia în etapa a şaptea, scor 2-1, cu Poli Iaşi. Giuleştenii au avut emoţii pe final, iar Mihai Bordeianu le-a reproşat un anumit aspect.
"Da, şase etape am aşteptat. Şase etape în care am făcut cinci egaluri şi am avut şansă să câştigăm unele meciuri. Iaşi are o echipă bună, care acasă joacă foarte bine şi aţi văzut că vin 8.000 de oameni, cu toate că dacă ar face un stadion mai mare ar fi plin şi atunci. E un oraş frumos şi sper să le schimbe stadionul, ca să vină lumea la meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am avut trei, patru ocazii mari de a închide jocul, am luat acel gol superb marcat de Teixeira, după care am mai avut o ocazie de gol. E bine că s-a terminat cu bine la sfârşit şi suntem fericiţi pentru cele trei puncte.
Bine nu sunt (n.r. - după ce a ieşit accidentat din meciul cu Poli Iaşi), dar sper să fac tratament săptămâna asta şi să pot să joc cu Craiova. Tendonul şi călcâiul... Am nişte mici probleme sau mari", a spus liderul din teren de la Rapid, Cristian Săpunaru.
Cristian Săpunaru i-a bătut obrazul lui Neil Lennon: "Când am fost dat la o parte am fost supărat"
Înainte de sosirea lui Marius Şumudică, cel care l-a introdus titular cu Poli Iaşi, Cristi Săpunaru a bifat doar 23 de minute cu Neil Lennon pe bancă. Nord-irlandezul a preferat alţi titulari, apoi căpitanul s-a accidentat.
"Singura chestie la care mă aşteptam, ţinând cont că eram căpitanul echipei şi îmi ştiam foarte bine toţi colegii, pe cei care au fost sezonul trecut şi pe cei nou-veniţi, era să încep din prima etapă. Să văd dacă nu mai puteam sau dacă era ceva putea să-mi spună <<Bă, nu mai poţi, stai pe bancă>>. Când am fost dat la o parte am fost supărat o etapă, două, după care am discutat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
M-am accidentat la un meci amical cu echipa de tineret şi după n-am mai putut să joc. A vrut să mă bage cu Sepsi şi n-am putut să intru. Discuţii normale am avut ca între un antrenor şi un jucător, nimic special.
Mă ştiu cu Marius Şumudică de 20 şi ceva de ani, am fost şi colegi. Mi-a fost antrenor, îl cunosc ca om, ştiu ce caracter are şi ştiu cât de mult iubeşte Rapid. Pentru el şi pentru mine bucuria vieţii e să fim la Rapid. Nu ştiu dacă cineva ne crede sau înţelege, dar am dat orice să fim la Rapid. Rapid avea nevoie de Şumudică şi Şumudică avea nevoie de Rapid", a mai spus Cristi Săpunaru, căpitanul de la Rapid.
- Citește și
- Rapidiştii l-au enervat pe Mihai Bordeianu pentru ce au făcut la Iaşi! "Pe jos. Şmecheria asta fotbalistică, de asta ne plângem când ajungem în altă parte"
- Discursul lui Tony da Silva după ce Rapidul l-a bătut în Copou
- Şumudică i-a mulţumit lui Lennon după debutul la Rapid: ”Îl înţeleg. A fost primit cu ostilitate. Fără ironie!”
- Rareş Pop, „asul” din mâneca lui Marius Şumudică. „Radiografia” debutului de la Rapid: ”I-a ieşit”
- Nebunie în Bundesliga! Bayer Leverkusen e "vrăjită". A marcat golul victoriei în al 11-lea minut de prelungire, într-un meci cu cinci goluri
- "Da". Titularul lui Gică Hagi, de acord să se transfere la FCSB. Gigi Becali l-a cerut pentru cupele europene
- VIDEO Cristi Săpunaru s-a ”rupt” în a doua repriză şi a cerut să fie schimbat
- Cătălin Chirilă vrea să-şi ia revanşa! Ce a reuşit, după dezamăgirea de la Jocurile Olimpice. La canotaj, Ionela Cozmiuc s-a calificat în finala mondială
- ”E un mare pas în spate!”. Reacţia lui Ovidiu Herea după ce a văzut că Horaţiu Moldovan a ajuns la Sassuolo
- Un nou titlu mondial pentru România la canotaj! Andrada Maria Moroşanu şi Iulia Bălăucă au dominat cursa finală
- Neil Lennon, scurt şi la obiect cu Cristi Săpunaru! Prietenul fotbalistului a dezvăluit discuţia privată: "A fost afectat"
Afla mai multe despre: cristi sapunaru, cristi sapunaru rapid, poli iasi rapid, neil lennon, cristi sapunaru neil lennon