Antrenorul celor de la Poli Iaşi, Emil Săndoi (59 de ani), a tras concluziile după victoria reuşită contra Oţelului Galaţi.
Poli Iaşi a învins, pe teren propriu, pe Oţelul Galaţi, cu scorul de 2-1, în etapa a 15-a a Superligii.
Pentru Poli Iaşi au marcat Tailson (71) şi Gheorghiţă (74), iar pentru Oţelul a înscris Frederic (2).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din minutul 26, Oţelul a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Stevanovic.
La finalul meciului, Emil Săndoi a evidenţiat anumite aspecte din jocul făcut de echipa sa şi s-a bucurat că aceasta a reuşit să întoarcă scorul în duelul cu trupa lui Dorinel Munteanu.
”Ştiam că întâlnim o echipă foarte bună, una dintre fruntaşele campionatului până să intre în perioada nefastă. E adevărat că nici jocul nu a început bine pentru noi, că am fost conduşi imediat după start, iar după a trebuit să schimbăm strategia.
Am avut o perioadă în care am pedalat în gol, dar am avut şi ocaziile noastre când am putut să egalăm. Eliminarea, ocaziile Galaţiului la 1-0 au fost momente cheie, dar per total e o victorie meritată şi deosebit de importantă, pentru că e o victorie care vine într-un moment bun.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De când am venit noi am început bine, apoi au venit înfrângerile cu CFR şi Petrolul, chiar şi azi am făcut greşeli care ne puteau costa. Şi noi am riscat mai mult la un moment dat, dacă nu puteam să bifăm gol pe tabela de marcaj. Am băgat singurii jucători ofensivi, că alte soluţii nu mai aveam şi ne-a ieşit.
Vreau să-i felicit pe băieţi pentru modul în care au jucat azi. Au fost doar câteva momente când ne-am pierdut capul şi nu trebuia să se întâmple aşa.
Patru victorii consecutive, e meritul jucătorilor, mă bucur pentru efortul depus azi, mă bucur că şi ofensiv am produs situaţii de marca, am avut şi poziţii clare, dar până la urmă e o victorie frumoasă. Nu suntem într-o poziţie rea, pe 7, iar eu ştiu la ce mă aşteptam de la jucători când am venit eu”, a declarat Săndoi, după meci.
De asemenea, marcatorul celui de-al doilea gol, Andrei Gheorghiţă, a reacţionat şi el despre jocul disputat în Copou.
”Da, aveam nevoie de această victorie după etapa trecută cu Petrolul. Şi acum golul a venit cam repede, n-am fost atenţi, dar ne bucurăm că am întors rezultatul şi am fost în avantaj numeric.
Ne bucurăm că am reuşit să urcăm din nou în clasament. Şi fanii ne încurajează mai mult faţă de sezonul trecut, ne simţim bine. Locul şapte la final de tur. Noi încercăm să atacăm play-off-ul sau cel puţin ăsta e obiectivul meu, vreau să fiu în play-off”, a concluzionat şi jucătorul Iaşiului.
- Citește și
- Alex Ioniţă nu o duce deloc rău după despărţirea de Rapid: ”Suntem campioni”. Echipa românului a promovat în elita Chinei
- "Mister Dorinel Munteanu a spus asta". Fotbaliştii de la Oţelul au dat verdictul după a patra înfrângere consecutivă: "Suntem mai sus decât anul trecut"
- Cristi Balaj anunţă că un conducător din fotbalul românesc a încercat să-l mituiască! Detalii incredibile: "Cu banii în plic" | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: iasi, emil sandoi, superliga