
Renumitul jurnalist american Grant Wahl a murit în Qatar, după ce s-a prăbuşit în timp ce transmitea de la Cupa Mondială, stârnind un val de şoc şi nemulţumire în lumea sportului.
Renumitul jurnalist american Grant Wahl a murit în Qatar, după ce s-a prăbuşit în timp ce transmitea de la Cupa Mondială, stârnind un val de şoc şi nemulţumire în lumea sportului.
Dan Petrescu (54 de ani) a tras concluziile după remiza fără goluri dintre CFR Cluj şi Farul Constanţa. Antrenorul ardelenilor a recunoscut că a îndeplinit încă un obiectiv al echipei pe care o pregăteşte, chiar dacă acesta a venit oarecum pe parcursul sezonului.
Miercuri, 7 decembrie, s-au disputat şase jocuri în Cupa României, iar capul de afiş al zilei a fost Farul Constanţa - CFR Cluj, încheiată 0-0. Acelaşi rezultat s-a înregistrat şi în U Cluj - Rapid. Farul şi Rapid a avut şi câte un jucător eliminat. Ambele echipe din Cluj s-au calificat în sferturi. Tot acolo au ajuns şi FC Argeş şi Hermannstadt, după victoriile cu Universitatea Craiova (2-1), respectiv Chindia (4-1).