Soarta selecţionerului naţionalei României, Mirel Rădoi, a fost decisă, în ziua în care tricolorii au venit din Armenia. Antrenorul s-a întâlnit cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi directorul tehnic al federaţiei, Mihai Stoichiţă, care şi-au arătat susţinerea faţă de el.
În urma înfrângerii cu Armenia, un val de reacţii negative la adresa echipei naţionale a apărut. Critici pentru FRF şi Rădoi au fost foarte comune, iar acum Geroge Puşcaş a fost luat în vizor, pentru eliminarea inexplicabilă ce i-a costat pe ”tricolori”.
Mirel Rădoi (40 de ani), selecţionerul naţionalei României, a anunţat, după înfrângerea cu Armenia, că se gândeşte la demisie şi că va avea o discuţie cu şefii FRF pentru a vedea ce se întâmplă pe viitor. Antrenorul a fost extrem de furios şi s-a luat de jucători, declarând că-şi pune semne de întrebare de ce nu a ajuns mesajul său clar la jucători.