CFR Cluj a scos doar o remiză pe propriul teren, scor 1-1, cu Rapid şi a rămas la două puncte în spatele liderului FCSB.
"Am probleme cu vocea, cred că a fost cel mai slab meci al nostru în anul 2025. Ei nu au ajuns prea mult la poartă în prima repriză, apoi noi am intrat moi în repriza secundă, cum facem de obicei, nu ştiu de ce.
Puteam să şi pierdem, pentru că Rapid a avut ocazii foarte mari. Când nu poţi să câştigi, trebuie să te mulţumeşti şi cu un egal. Mi-aş fi dorit să câştig, dar băieţii mei nu au putut.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Echipa nu a fost bine toată săptămâna, când nu te antrenezi bine, nu poţi la meci să joci bine. Nu zic că nu s-au antrenat bine, dar ceva a lipsit. Am pierdut două puncte în lupta pentru titlu.
Arbitrajul nu cred că a fost influenţat rezultatul. Au fost prea puţini jucători de la noi care au fost 100%, nu a fost cel mai reuşit meci al nostru.
Mergem cu FCSB să jucăm un meci important, după acest egal, dacă pierdem, va fi greu să-i mai prindem.
Vreau să văd şi eu o fază pro CFR de arbitraj din tot campionatul. Toată lumea urlă, ţipă, iar noi am fost cei mai dezavantajaţi. Poate faza asta de acum cu Rapid, care a fost la limită, dar alta nu a fost" , a spus Dan Petrescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
CFR Cluj - Rapid 1-1
Rapid a încheiat la egalitate, luni seara, în deplasare, scor 1-1, cu CFR Cluj, în ultimul meci al etapei a patra din play-off-ul Superligii.
În clasament conduce FCSB, cu 36 de puncte, urmată de CFR Cluj – 34 de puncte şi de Universitatea Craiova – 33 de puncte. Rapid are 28 de puncte şi este ultima în play-off, a şasea.
- CFR CLUJ: Hindrich – Simao Rocha, Leo Bolgado, M. Ilie, Camora (Aly Abeid 79) – Emerllahu (Ad.Păun 60), Djokovic, Fică (Nkololo 61) – Korenica (Tachtsidis 87), L. Munteanu (Postolachi 87), M. Kamara. ANTRENOR: Dan Petrescu
- RAPID: Stolz - Onea, D. Ciobotariu (Cr. Ignat 46), Paşcanu, Borza – Ademo (Koljic 46), Kait (Vulturar 79), T. Chistensen – Al. Dobre, Burmaz (Ankeye 90), Petrila. ANTRENOR: Marius Şumudică
Afla mai multe despre: dan petrescu