You are here:

ULTIMA ORĂ | Se întâmplă! CSA Steaua Bucureşti a oferit prima poziţie oficială despre FCSB în Ghencea: "Este administratorul stadionului"

ULTIMA ORĂ | Se întâmplă! CSA Steaua Bucureşti a oferit prima poziţie oficială despre FCSB în Ghencea: "Este administratorul stadionului"

Steaua

Comentarii

CSA Steaua Bucureşti a confirmat informaţia apărută marţi, în privinţa accesului FCSB pe Stadionul din Ghencea. Departamentul de comunicare a oferit o precizare în numele clubului sportiv.

CSA Steaua a anunţat decizia luată în cadrul MApN privind FCSB în Ghencea

Se apropie momentul revenirii FCSB pe Stadionul Steaua. De la momentul apariţiei noii arene, echipa finanţată de Gigi Becai n-a putut să-şi desfăşoare meciurile considerate acasă pe stadionul "militarilor". 

Cadrul legal sau prioritatea echipelor Stelei au reprezentat impedimente pentru FCSB, care pe 11 iulie a primit vestea cea mare. 

  • FCSB va juca derby-ul cu Dinamo pe Stadionul Steaua, sâmbătă, 22 iulie, de la 21:30, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. 

"Verde" s-a dat dinspre MApN, după ce ministrul Apărării a semnat cererea FCSB de a pătrunde pe Stadionul Steaua. 

Informaţia care a circulat în ultimele ore a fost confirmată şi de CSA Steaua Bucureşti. 

Clubul sportiv a anunţat că solicitarea FCSB a fost aprobată în cadrul Ministerului Apărării. 

"PRECIZARE

Solicitarea echipei SC  FC FCSB SA de punere la dispoziţie a stadionului „Steaua”, pentru disputarea partidei FCSB-Dinamo 1948, din 22.07.2023, a fost aprobată la nivelul conducerii Ministerului Apărării Naţionale, instituţia care este administratorul stadionului", a transmis departamentul de comunicare de la CSA Steaua Bucureşti.

Conform informaţiilor obţinute de Orange Sport, în orele de după aprobarea cererii CSA Steaua Bucureşti n-a înştiinţat FCSB

Vasile Dîncu aruncă responsabilitatea pe umerii premierului şi ministrului Apărării

Vasile Dîncu, cel care în timpul mandatului la MApN a ţinut departe FCSB de Stadionul Steaua, a comentat dezamăgit decizia majoră luată înaintea startului sezonului. 

"Din punctul meu de vedere am considerat că atât timp cât între FCSB şi Clubul Sportiv al Armatei era un litigiu nerezolvat, nu era normal ca FCSB să joace în Ghencea", a spus, printre altele, Vasile Dîncu, pentru Orange Sport. 

Gigi Becali a reacţionat şi el după ce FCSB a pătruns pe Stadionul Steaua, iar un politician consideră că premierul Marcel Ciolacu ar putea face un pas deloc surprinzător, în sportul românesc

Afla mai multe despre: stadion steauafcsb dinamo stadion steauacsa steaua bucuresti 

viewscnt
Articole similare