You are here:

ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România

ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România

Dinamo București

Comentarii

Aflat la final de contract cu Dinamo, Astrit Selmani (27 de ani) nu îşi prelungeşte înţelegerea cu "câinii".

Dorit de echipe din România, în special CFR Cluj, Selmani nu are de gând să semneze cu o altă echipă din România. Ataşamentul pe care i l-au arătat fanii lui Dinamo nu îl poate lăsa pe atacantul kosovar să "dea cu pixul" la alt club.

Astrit Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România: "Agentul meu ştie"

Selmani este conştient că alte echipe din România îi pot oferi un salariu important, mai important decât oferta primită de la Dinamo, dar nu vrea să audă despre un transfer la altă formaţie din Superliga în vara lui 2025.

Kosovarul i-a transmis agentului său că nu va lua în calcul eventualele oferte venite din România.

"Nu voi mai juca în România, ceea ce mi-a oferit Dinamo a fost bine, poate alte echipe din România mi-ar oferi mai mult, dar nu este vorba despre asta.

Când am venit aici, am fost primit cu dragoste de către fani, am ţinut minte, iar eu nu sunt tipul acela să mă mut la altă echipă din România, în special după acest sezon şi dragostea primită. Am fost foarte clar şi agentul meu ştie asta, aşa că asta e tot", declarat Astrit Selmani.

Astrit Selmani a marcat 12 goluri şi a livrat trei pase decisive în 31 de meciuri (2678 de minute) în toate competiţiile sezonului la Dinamo.

  • 1,2 milioane de euro este cota de piaţă a lui Astrit Selmani în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Afla mai multe despre: dinamoastrit selmanicontractplecareromaniaechipe 

viewscnt
Articole similare