You are here:

Victorie uriaşă pentru Irina Begu. Românca a câştigat turneul WTA de la Palermo

Victorie uriaşă pentru Irina Begu. Românca a câştigat turneul WTA de la Palermo

Tenis

Comentarii

Irina Begu a câştigat turneul WTA 250 de la Palermo, dotat cu premii totale de 203.024 euro, după ce a învins-o pe italianca Lucia Bronzetti, cu 6-2, 6-2.

Românca şi-a trecut în palmares al cincilea său titlu WTA din carieră, după cele de la Taşkent (2012), Seul (2015), Florianopolis (2016) şi Bucureşti (2017). Begu a mai jucat finale la Budapesta, Marbella (ambele în 2011), Moscova (2014) şi Cleveland (2021).

Begu (31 ani, 45 WTA), a şasea favorită a turneului, s-a impus clar în finală, după o oră şi 33 de minute în faţa italiencei Bronzetti (23 ani, 78 WTA).

În primul set, Begu a reuşit patru ghemuri la rând la scorul de 1-1, câştigând cu 6-2, iar în actul secund a început cu 3-0 şi s-a impus tot cu 6-2, încheind cu un as.

Begu a fost recompensată cu un cec de 26.770 de euro şi 280 de puncte WTA, iar Bronzetti a primit 15.922 de euro şi 180 de puncte WTA.

La ediţia de anul trecut de la Palermo, românca Elena-Gabriela Ruse a fost învinsă în finală de americanca Danielle Collins, cu 6-4, 6-2. Irina Spârlea era singura jucătoare română care câştigase titlul la Palermo la simplu, în 1994 şi 1995.

Afla mai multe despre: tenis 

viewscnt
Articole similare