Rapid a cunoscut perioada de glorie cu George Copos patron, iar poveştile cu acesta sunt savuroase. Ionuţ Stancu, fostul jucător al Rapidului, a explicat modul în care decurgeau lucrurile la echipă în perioada în care Răzvan Lucescu era antrenor.
Anul 2006 aducea o performanţă importantă în fotbalul românesc. Rapid şi Steaua aveau un traseu senzaţional în Cupa UEFA şi avea să se întâlnească în sferturile competiţiei, într-o dublă istorică. Ionuţ Stancu, fostul jucător al Rapidului, şi-a adus aminte de perioada de glorie pe care a petrecut-o în Giuleşti.
”La momentul respectiv, Răzvan a reuşit să facă un grup unit, foarte puternic, care şi în momentele grele a putut să facă lucrurile să iasă cât se poate de bine. A fost unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat. A îmbinat tinereţea unor jucători cu experienţa altora şi a adus una dintre cele mai mari performanţe din istoria clubului.
Copos era persoana care finanţa clubul, ne oferea stabilitate, totul era în regulă. Copos venea cu banii, în timp ce Răzvan Lucescu aducea restul”, a spus Ionuţ Stancu, pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: copos, ionut stancu, rapid,