Centralul George Găman a luat o decizie importantă în prima repriză a meciului UTA - FCSB. După ce Florinel Coman a deschis scorul, gazdele au egalat dintr-un penalty greu de judecat de arbitru.
Faza care l-a pus pe gânduri pe George Găman, în UTA - FCSB. A avut nevoie de VAR pentru a dicta penalty
Meciul a început cum nu se poate mai rău pentru echipa antrenată de Mircea Rednic. Florinel Coman a deschis scorul în minutul 4, Darius Olaru a avut o ocazie mare la câteva minute distanţă, iar gafele în lanţ ale gazdelor nu anunţau restabilirea egalităţii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Însă, în minutul 13, a venit faza în urma căreia UTA a profitat. Stahl a tras puternic din interiorul careului, iar mingea l-a lovit în zona braţului pe Pantea.
Faza a continuat, dar centralul George Găman a fost chemat de arbitrii VAR, Kovacs Szabolcs şi Viorel Flueran, pentru a revedea faza.
După minute bune în care a analizat faza, arbitrul central a dictat penalty-ul din care UTA a egalat, în minutul 19, prin Fabry.
"Fază controversată. Mi s-a părut că Pantea a făcut tot ce poate ca să retragă mâna de acolo. Nu mi se pare penalty, dar e doar părerea mea", a spus comentatorul Orange Sport, Mădălin Negoiţă, după ce a văzut reluările.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
VIDEO | Faza din care UTA a primit penalty contra FCSB
- Citește și
- Ioan Ovidiu Sabău promite întăriri la Universitatea Cluj, după meciul dramatic cu Hermannstadt. ”Avem nevoie să îmbunăţăţim lotul”
- Adrian Mititelu aduce la FC U Craiova un fundaş central din Superligă. Un fost campion al României, ţinta oltenilor
- "Mititelu chiar s-a păcălit" cu o clauză din contractul propus lui Şumudică la FC U Craiova! Panduru: "Cum ai putut să pui aşa ceva?"
- OFICIAL | Mattias Kait a semnat, după doar 157 de minute jucate la Rapid în acest sezon! "Avem obiective mareţe şi vreau să le îndeplinim împreună"
- VIDEO | Faza care a ridicat semne mari de întrebare la Hermannstadt - ”U” Cluj. ”Nu poţi să-i dai galben pentru simulare”
- Se umple Arena Naţională pentru meciul României cu Israel! Decizia anunţată de FRF
- OFICIAL | Transfer de top la un club din Superligă. Nu s-a ales cu Dică dar a adus un mijlocaş cu 10 selecţii la naţionala ţării sale
- Doi oameni din staff-ul lui Nicolae Dică au oprit numirea la FC Botoşani! Cum a fost posibil. ”Au gândit mai mult faţă de mine”
- Şi Nicolae Dică s-a supărat! "Sunt dezamăgit. Când eu câştigam meciuri la FC U Craiova, Şumudică făcea asta"
- ”E lent ca o broască ţestoasă”. Superliga României, un campionat prea ”în viteză” pentru fotbalistul adus cu mare fast la Universitatea Craiova? | EXCLUSIV
- Renaşte Ianis Hagi la Alaves? Fostul selecţioner crede că fiul ”Regelui” a dat lovitura. ”Campionatul spaniol i se potriveşte cel mai bine”
- ”Este urât, urât, urât de tot”. Panduru, scos din sărite de simularea lui Budescu: ”Nu mă aşteptam să văd” | VIDEO
Afla mai multe despre: uta fcsb, penalty uta fcsb, george gaman