You are here:

VIDEO | Juventus, victorie la limită în derby-ul oraşului Torino. "Bătrâna doamnă" a revenit pe primul loc

VIDEO | Juventus, victorie la limită în derby-ul oraşului Torino. "Bătrâna doamnă" a revenit pe primul loc

Serie A

Comentarii

Juventus a învins-o la limită pe rivala Torino, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, în etapa a 11-a din Serie A.

În prima repriză de pe stadionul Olimpic din Torino fazele controversate a fost proeminente. Prima dată oaspeţii au cerut penalty, în minutul 10 la un presupus henţ al lui Meite. Doar un minut mai târziu, de Ligt a atins mingea în careu cu mâna, însă arbitrul nu a acordat lovitură de pedeapsă. Spre finalul reprizei ambele echipe au avut câte o ocazie, dar la pauză s-a intrat la egalitate. 

În minutul 70, Gonzalo Higuain a avut o şansă colosală de a marca, iar doar câteva secunde mai târziu argentinianul a contribuit la golul olandezului de Ligt, singura reuşită din acest meci. Nu s-a mai marcat, dar atmosfera de derby s-a resimţit, nervii au fost întinşi la maximum, însă partida nu s-a soldat cu eliminări. 

După victoria lui Inter, Juventus a revenit, cu acest rezultat, pe primul loc în Serie A. "Bătrână doamnă" are 29 de puncte, în timp ce marea rivală Inter are 28. 


VIDEO | Torino - Juventus 0-1

ECHIPELE DE START

  • Torino: Sirigu - Bremer, Izzo, Lyanco - Aina, Rincon, Meite, Baselli, Ansaldi - Verdi - Belotti
  • Juventus: Szczesny - Cuadrado, Bonucci, de Ligt, De Sciglio - Bentancur, Pjanic, Matuidi - Bernardeschi - Dybala, Cristiano Ronaldo

Min. 70: GOL Juventus! De Ligt înscrie dintr-un voleu de la marginea careului mic. 


Sâmbătă se va consuma episodul cu numărul 242 din Derby della Mole – primul derby al Italiei. Acest derby a fost numit după Mole Antonelliana, un punct important de atracţie al oraşului şi un simbol arhitectural pentru capitala Piemontului. Este primul derby din fotbalul italian şi cel mai vechi între două echipe din acelaşi oraş. Înaintea meciului de pe Stadionul Olimpic, Juventus are 104 succese, iar Torino 73, în timp ce restul de 64 de partide s-au încheiat la egalitate.

În sezonul trecut, Juventus s-a impus în deplasare, scor 1-0, în turul campionatului, pentru ca în retur cele două echipe să remizeze. De altfel, Torino nu a mai învins-o pe Juventus din 2015, atunci când "taurii" se impuneau, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în returul din Serie A.

Înaintea meciului de sâmbătă, Juventus este lider în Serie A, cu 26 de puncte, la doar un punct de Inter, a doua clastă, şi la 15 de Torino, care se află abia pe poziţia a 13-a.

Juventus vine după o victorie obţinută în ultimul minut acasă cu Genoa, scor 2-1, graţie penalty-ului transformat de Cristian Ronaldo în poarta lui Andrei Radu. În schimb, Torino a fost învinsă categoric de Lazio, în deplasare, cu scorul de 4-0.

Afla mai multe despre: cristiano ronaldo 

viewscnt
Articole similare