You are here:

"Cred că am dovedit-o de multe ori". Gică Hagi, prima reacţie după egalul cu UTA: "Nimic nu va fi uşor până la vară"

"Cred că am dovedit-o de multe ori". Gică Hagi, prima reacţie după egalul cu UTA: "Nimic nu va fi uşor până la vară"

Farul Constanța

Comentarii

Echipa arădeană UTA a încheiat la egalitate luni, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia constănţeană Farul, în etapa a 22-a din Superliga.

UTA a jucat la Ovidiu fără portar de rezervă şi cu doar cinci jucători pe bancă. Cu toate acestea, elevii lui Rednic au pus probleme gazdelor, iar Costache şi Omondi au trecut pe lângă deschiderea scorului la dubla ocazie din minutul 33. 

În partea secundă oaspeţii au reuşit să înscrie, în minutul  54, când Omondi a executat perfect un corner de pe stânga şi Vuletich a trimis în plasă cu o lovitură de cap. După numai cinci minute Cornel Râpă a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat, lăsându-i pe arădeni în zece. 

Gazdele au avut apoi ocazii de gol, dar portarul Dejan Iliev a intervenit în minutul 68 la Rivaldinho şi în minutul 73 la Alibec. După trei minute Buzbuchi a scos şutul lui Costache, scăpat singur în careu. Farul a egalat în minutul 79, prin abia intratul Dican, care a înscris din careul mic după o pasă cu capul primită de la Rivaldinho. 

În minutul 84 arbitrul Radu Petrescu i-a acordat un cartonaş galben lui Alibec, pentru un contact cu Mabea, apoi Petrescu a fost chemat la VAR şi a decis să anuleze galbenul lui Alibec, acordându-i roşu, pentru lovitură intenţionată. S-a terminat în cele din urmă 1-1 şi UTA are 26 de puncte, ocupând poziţia a 10-a. Farul e pe locul 12, cu 25 de puncte.

Gică Hagi îi avertizează pe elevii săi: "Nimic nu e uşor în viaţă"

"Clar că am căutat victoria, o repriză mai puţin, UTA fiind o echipă puternică. În a doua repriză am început să jucăm mult mai bine. Căutăm victoria şi cred că sunt mai multe lucruri despre care putem să vorbim, de ce n-am câştigat, ce am vorbit cu echipa înăuntru. Nu înţeleg de ce nu jucăm jocul nostru, când am avut răbdare ne-am creat ocazii. Trebuie să ştii în zonele de teren când te complici, trebuie să ai controlul meciului.

Golul vine dacă joci bine ofensiv, dar trebuie să ştii şi cum să te aperi, să fii puternic. Se pare că anul ăsta e de suferit. Le-am zis, toţi greşim, şi eu am greşit în seara asta ceva. Noi trebuia să dăm gol, să facem 90 de minute ceea ce trebuia, chiar dacă trebuia să fim mai atenţi. Trebuia să dominăm şi să câştigăm.

Cred că avem capacitatea să mergem înainte şi să câştigăm, am dovedit-o de multe ori şi sperăm că o vom face în continuare. Meciurile sunt foarte grele, toate sunt grele, nimic nu e uşor, nimic nu va fi uşor până la vară. Nimic nu e uşor în viaţă. Nu e uşor nimic, trebuie să muncim şi să vedem cum putem să fim în fiecare zi mai buni.

Da, a venit să stăm de vorbă, am discutat, îi mulţumim că a crezut în Farul, e cu noi, a fost un jucător fabulos, a venit în România, lângă Farul", a declarat Gică Hagi.

Afla mai multe despre: gică hagifarul constanţauta arad 

viewscnt
Articole similare