Echipa bucureşteană Rapid a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Poli Iaşi, în ultimul meci al etapei a 22-a din Superligă. Emil Săndoi a tras primele concluzii după partidă.
Rapid a început bine meciul de pe Giuleşti şi Petrila a ratat în minutele 2 şi 11. În minutul 20, acelaşi Petrila a deschis scorul cu un şut din careu. Replica oaspeţilor a venit în minutul 30, la şutul lui Gheorghiţă, iar în minutul 35 Tailson a egalat pentru ieşeni.
După numai două minute Samayoa l-a faultat pe Ignat în careu şi s-a dictat penalti. A executat Petrila şi a înscris pentru 2-1 în minutul 40.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În partea secundă Onea a şutat puţin peste poartă, în minutul 50, iar Petrila nu a finalizat în minutul 72, preferând să-i paseze lui Burmaz.
Rapid s-a impus în cele din urmă, cu 2-1 şi cu destule emoţii, ieşenii ratând incredibil în minutul 90+1, iar echipa lui Şumudică urcă pe loc de play-off, al şaselea, având 32 de puncte. Poli Iaşi este pe locul 14, cu 22 de puncte.
Emil Săndoi nu are ce să le reproşeze elevilor săi
"Îmi pare rău că facem multe cadouri, e adevărat că am avut situaţii să marcăm. Să ştiţi că jucătorii îmi spuneau, Gheorghiţă mai ales, el crede că a fost penalty la faza dubioasă de atunci cu Paşcanu. Nu ştiu exact, n-am apucat să urmăresc, avem şi VAR. Dar nu pot spune că nu îl cred pe jucătorul meu, pentru ce să mă mintă? Dar nu zic că nu îi cred şi pe cei de la VAR, poate a fost o fază la limită.
Am început temător, cu frică. Probabil şi lipsa jocurilor amicale, noi am avut un singur joc amical, atât. Din păcate nu s-a putut, pentru că celelalte echipe care erau în ţară nu au vrut să joace cu noi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Probabil şi atmosfera din Giuleşti pune presiune pe adversar. Dar cu excepţia unor greşeli individuale, am jucat de la egal la egal. Nu am arătat rău, păcat că în faţă n-am avut alte soluţii. Schimbările pe care le-am făcut au fost în minutul 85 şi 90. Poate am fi schimbat mai mulţi jucători dacă aveam transferurile pe care vrem să le facem.
Nu pot să zic că am avut un arbitraj părtinitor, probabil a fost o fază la limită. Nu ştiu dacă a fost împotriva noastră. În momentul în care au făcut schimbările, s-a văzut la ei, noi n-am putut să facem schimbări şi n-am avut un nivel de joc bun pe finalul meciului"
Gheorghiţă a vorbit şi el despre faza cu Ignat, dar şi despre posibilul penalty în care a fost implicat Paşcanu.
"Nu sunt în măsură, dar uitaţi ce îmi face Ignat pe picior. La penalty nu vreau să fiu subiectiv, las specialiştii să vorbească. Dacă se întâmpla acea fază pentru noi, nu se verifica nimic", a spus Gheorghiţă la flash-interviu.