You are here:

VIDEO Ce planuri de viitor are Ovidiu Perianu şi colegii care l-au susţinut în momentele grele: ”Mereu mă ţin în priză”

VIDEO Ce planuri de viitor are Ovidiu Perianu şi colegii care l-au susţinut în momentele grele: ”Mereu mă ţin în priză”

Superliga

Comentarii

Ovidiu Perianu (22 de ani) a ajuns la FCSB în vara lui 2017, pe vremea când avea doar 15 ani, după ce anterior s-a aflat şi în curtea clubului rival, Dinamo Bucureşti.

Ovidiu Perianu, interviu din cantonamentul din Antalya

Ovidiu Perianu (22 de ani), jucător care aparţine de FCSB, evoluează în prezent pentru Unirea Slobozia, sub formă de împrumut.

Într-un interviu pe care l-a acordat din cantonamentul din Antalya, talentatul mijlocaş defensiv a vorbit despre planurile de viitor, dar şi despre colegii care l-au susţinut în momentele grele.

”Mi-am dorit mereu să ajung la cea mai mare echipa din România, FCSB, şi am ajuns. Mi s-a îndeplinit visul ăsta. Şi îmi doresc să joc din nou, să am evoluţii bune şi să fiu iar în vizorul echipelor mari din România.

(n.r. despre întoarcere la FCSB) Momentan nu vreau să mă gândesc, vreau să îmi fac treaba aici şi dacă va fi ok, depinde ce vor decide cei de la FCSB. Eu mai am contract cu ei şi vom vedea ce se va întâmpla cu ei.

Pinti şi cu Nistor m-au ajutat cel mai mult şi mi-au transmis şi acum Aganovic cu Florin, acum mereu ma ţin în priză!”, a declarat Ovidiu Perianu. 

  • 450.000 de euro este cota lui Perianu conform site-ului de specialitatea Transfermarkt.com

Afla mai multe despre: ovidiu perianufcsbpintiliinistor 

viewscnt
Articole similare