You are here:

VIDEO | Sancţiuni fără precedent în Turcia, după incidentele de la Galata-Fener. Terim, interzis până la finalul anului. Ce alte suspendări s-au dat

VIDEO | Sancţiuni fără precedent în Turcia, după incidentele de la Galata-Fener. Terim, interzis până la finalul anului. Ce alte suspendări s-au dat
Comentarii

Meciul Galatasaray - Fenerbahce, disputat la 2 noiembrie, în etapa a XI-a a campionatului turc, s-a încheiat cu scorul de 2-2 şi cu o bătaie generală, la care au participat jucători, antrenori şi membri ai stafurilor celor două echipe.

Joi, federaţia turcă de fotbal a anunţat "nota de plată" a scandalului de la derbi. Antrenorul gazdelor, Fatih Terim, a primit şapte etape de suspendare, pentru că a insultat arbitrul, iar secundul său, fostul internaţional Hasan Şaş, s-a ales cu opt etape de suspendare, pentru că i-a atacat pe membrii echipei adverse.
 
De la Galatasaray, jucătorii Badou Ndiaye a primit cinci etape, Garry Mendes Rodrigues - trei etape, iar Ryan Donk - şase etape. De la Fenerbahce au fost suspendaţi doi fotbalişti, Roberto Soldado - şase etape, iar Jailson Siqueira - opt.
 
Galata a condus cu 2-0, dar s-a văzut egalată în repriza a doua. O altercaţie între Badou Ndiaye (Galatasaray) şi Roberto Soldado (Fenerbahce) a fost la originea incidentelor, care au luat apoi amploare prin intervenţia altor jucători, antrenori, stafuri. Fanii din zona tunelului care duce la vestiare au participat şi ei, aruncând diverse obiecte pe teren.
 

Afla mai multe despre: galatasarayfenerbahcesanctiuniincidentesuspendarefatih terimvideo 

viewscnt
Articole similare