You are here:

Gică Hagi reacţionează la anunţul că Denis Drăguş este dorit de Becali la FCSB: "Eu v-am spus de acum doi ani!"

Gică Hagi reacţionează la anunţul că Denis Drăguş este dorit de Becali la FCSB: "Eu v-am spus de acum doi ani!"

Fotbal intern

Comentarii

Managerul tehnic al echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a comentat, duminică, la finalul meciului cu Dunărea Călăraşi, interesul formaţiei FCSB pentru unul dintre elevii săi. Este vorba despre atacantul Denis Drăguş, autorul unicului gol al succesului de la Călăraşi.

"Dacă e bun... V-am spus de acum doi ani, de când avea 16 ani, că e bun, foarte bun. Progresează, ca şi ceilalţi, e serios, are talent mult... e unul dinte copiii de excepţie pe care îi avem", a replicat Gică Hagi, la Telekom Sport, atunci când a fost întrebat despre ofertele pentru atacantul de 19 ani.

Formaţia FC Viitorul a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Dunărea Călăraşi, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Denis Drăguş, în minutul 88.

A fost al treilea gol înscris de Drăgul în actuala ediţie a Ligii 1. El a mai marcat de patru ori în preliminariile Europa League.

2 - două meciuri în naţionala de seniori a strâns Denis Drăguş, ambele în Liga Naţiunilor. Atacantul a debutat sub comanda lui Cosmin Contra, cu ocazia partidei cu Serbia, de la Belgrad, scor 2-2

4 - patru goluri şi o pasă decisivă a reuşit Drăguş în cele 4 partide jucate cu Viitorul în preliminariile Europa League, în această vară

 

Afla mai multe despre: hagidragusfcsb 

viewscnt
Articole similare