Oţelul Galaţi se află într-o situaţie delicată în lupta pentru evitarea retrogradării, iar conducerea clubului de la malul Dunării încearcă să producă un şoc la echipă.
Aventura lui Ovidiu Burcă la Galaţi este la finai, la două luni şi jumătate de la momentul instalării sale pe banca roş-alb-albaştrilor. Fostul tehnician al lui Dinamo a înregistrat două victorii, două egaluri şi şase înfrângeri în zece partide, iar Oţelul este pe primul loc de deasupra poziţiilor direct retrogradabile, cu doar două puncte peste Unirea Slobozia.
Laszlo Balint este noul antrenor al Oţelului
După înfrângerea cu UTA, din prima etapă din play-out, Oţelul a oficializat plecare lui Ovidiu Burcă, prin intermediul site-ului oficial al clubului, însă echipa va fi preluată în scurt timp de un tehnician cu experienţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conform informaţiilor Orange Sport, Laszlo Balint (45 de ani) este deja în Galaţi şi va fi prezentat în scurt timp la Oţelul. ”Gyuszi” va avea drept obiectiv salvarea clubului de la retrogradare, pefromanţă pe care a reuşit-o la UTA şi Petrolul.
În sezonult recut, Balint a reuşit, fără prea mari emoţii, să supravieţuiască în Superligă cu Petrolul, însă a fost îndepărtat după venirea turcilor pe Ilie Oană. În Liga 1, fostul fundaş a mai activat la UTA, Universitatea Craiova şi Petrolul.
În următoarea etapă, pe 31 martie, Oţelul se va deplasa la Buzău, pentru duelul cu Gloria, ce se anunţă crucial în lupta pentru evitării retrogradării.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.