You are here:

Portugalia şi Germania vor juca, duminică, finala Campionatului European U21

Portugalia şi Germania vor juca, duminică, finala Campionatului European U21
Comentarii

Echipele de tineret ale Portugaliei şi Germaniei se vor întâlni, duminică, la Ljubljana, în finala Campionatului European.

Portugalia a învins-o, joi, în semifinale, la Maribor (Slovenia), pe Spania, prin autogolul lui Cuenca din minutul 80. Lusitanii au mai fost de două ori în ultimul act, în 1994 şi în 2015, dar au pierdut de fiecare dată.

Germania a trecut, tot joi, la Szekesfehervar (Ungaria), cu scorul de 2-1, de reprezentativa Olandei. Au marcat Wirtz '1, '8, respectiv Schuurs '67. Germanii au fost campioni în 2009 şi în 2017 şi au mai jucat o finală, în 2019.

România a fost prezentă la turneul final, dar a fost eliminată în faza grupelor, care a avut loc la finalul lunii martie. "Tricolorii mici" au strâns cinci puncte, la fel ca Olanda şi Germania. Din Grupa A a mai făcut parte una dintre gazde, Ungaria, care nu a obţinut niciun punct.

Afla mai multe despre: portugaliaeuro u21 

viewscnt
Articole similare