You are here:

VIDEO | Meci la fel ca gazonul: Dinamo - FCSB 1-1. Vicecampioana, aproape toată repriza a doua în inferioritate numerică

VIDEO | Meci la fel ca gazonul: Dinamo - FCSB 1-1. Vicecampioana, aproape toată repriza a doua în inferioritate numericăgalerie foto

Superliga

Comentarii

Dinamo a încheiat la egalitate, duminică seară, pe teren propriu, scor 1-1, meciul disputat împotriva marii rivale FCSB, în cadrul etapei a 15-a a Ligii 1. Marele Derby a fost umbrit de starea execrabilă a gazonului de pe Arena Naţională.

FCSB a început mai bine, însă fără ocazii notabile. Pe parcurs, Dinamo a intrat şi ea în joc, iar Daniel Popa a avut două ocazii imense înainte de a obţine penalty-ul din care Diogo Salomao a deschis scorul, cu cinci minute înainte de pauză.

La câteva zeci de secunde de la reluare, Istvan Kovacs a acordat penalty la aceeaşi poartă, însă de această dată pentru un fault al lui Armando Cooper la Florin Tănase. Tot Tănase avea să şi marcheze, însă nu direct din penalty, fiindcă Gnohere avea să rateze. Mijlocaşul FCSB-ului a fost, însă, pe fază şi a profitat, iar Jaime Penedo nu a mai avut ce să facă de această dată.

Bucuria roş-albaştrilor nu a ţinut decât patru minute. Harlem Gnohere a fost eliminat după ce i-a aplicat un genunchi în coapsă lui Cooper, iar FCSB a rămas în inferioritate numerică. Dinamo nu a reuşit, însă, să profite de avantajul omului în plus şi nu şi-a mai creat ocazii importante până la final, singurele faze cât de cât periculoase fiind create de debutantul Simon Zenke, trimis de Rednic în flancul drept, pentru ultimele zece minute.

S-a terminat 1-1, iar FCSB rămâne pe locul secund, cu 28 de puncte, la două lungimi în spatele liderului CFR Cluj, în timp ce Dinamo acumulează 17 puncte şi se află pe locul al nouălea.

VIDEO | Dinamo - FCSB 1-1 (Salomao 40'-penalty/F. Tănase 48')
Eliminat: Gnohere 52'

Echipele de start:

Dinamo: Penedo - Sorescu, Popescu, Katsikas, Popovici - Gomelt (Axente 75') - Hanca, Cooper, Nistor (Neicuţescu 40'), Salomao - Popa (Zenke 82')
Rezerve: Eşanu, Denis Ciobotariu, Neicuţescu, Zenke, Olteanu, Axente, Ricardo Grigore.

FCSB: Bălgrădean - Benzar, Planic, Filip, Stan - Nedelcu, Teixeira - Moruţan (F. Coman 46'), Man (Jakolis 83'), F. Tănase (Rusescu 90') - Gnohere
Rezerve: Vlad, Bălaşa, Coman, Jakolis, Ianis Stoica, Rusescu, Zlatinski.


Final de meci.

Min. 90+1: A doua repriză se prelungeşte cu cel puţin şase minute.

Min. 90: Ultima schimbare şi la FCSB. Iese Florin Tănase şi intră Raul Rusescu.

Min. 83: Schimbare şi la FCSB. Iese Man, intră Jakolis.

Min. 82: Debut la Dinamo: Simon Zenke intră în locul lui Daniel Popa.

Min. 75: Schimbare la Dinamo. Mircea Rednic mută ofensiv: iese Gomelt, intră Axente.

Min. 74: Două ocazii pentru Dinamo. Mai întâi, Hanca a şutat în blocaj, iar mingea s-a dus în corner. Apoi, Neicuţescu a şutat bine, dar mingea l-a lovit pe Mihai Popescu şi a trecut puţin peste poarta lui Bălgrădean.

Min. 52: Cartonaş roşu pentru Harlem Gnohere! Atacantul francez l-a lovit intenţionat cu genunchiul în spate pe Armando Cooper,  iar Istvan Kovacs i-a acordat direct cartonaşul roşu.

Min. 48: Gol, FCSB! Gnohere ratează penalty, dar Florin Tănase înscrie din apropiere.

Min. 46: Penalty FCSB! Florin Tănase este faultat în careu de Cooper, iar Istvan Kovacs acordă penalty. Mijlocaşul panamez al lui Dinamo nu numai că a făcut penalty-ul, dar a pierdut şi mingea în aceeaşi fază, apoi l-a lovit peste picioare pe mijlcoaşul FCSB-ului.

Min. 46: Se reia jocul pe Arena Naţională. La pauză, ca de obicei, Nicolae Dică efectuează o schimbare: iese Olimpiu Moruţan şi intră Florinel Coman.

Pauză pe Arena Naţională, după o repriză începută mai bine de FCSB. Pe parcurs, Dinamo a intrat şi ea în joc, iar Daniel Popa a avut două ocazii imense înainte de a obţine penalty-ul din care Diogo Salomao a deschis scorul.

Min. 45+1: Prima repriză se prelungeşte cu cel puţin patru minute.

Min. 40: Schimbare la Dinamo. Dan Nistor nu mai poate să continue, din cauza accidentării, şi îi lasă locul lui Mihai Neicuţescu.

Min. 40: Gol Dinamo! Diogo Salomao deschide scorul din penalty.

Min. 38: Penalty Dinamo! Istvan Kovacs dă penalty după un fault al lui Bălgrădean la Daniel Popa.

Min. 34: Dan Nistor se accidentează şi cere schimbare. Totuşi, căpitanul lui Dinamo rămâne pe teren şi ocntinuă să joace.

Min. 32: Încă o ocazie a lui Dinamo. Acelaşi Daniel Popa şutează puternic din afara careului, dar Bălgrădean intervine excelent şi respinge.

Min 28: Jocul se mută la cealaltă poartă, acolo unde Gnohere pătrunde în careu şi şutează în blocaj. Corner FCSB.

Min. 26: Ocazie imensă a lui Dinamo: Nistor execută perfectă o lovitură de colţ, la bară a doua, acolo unde apare excelent Daniel Popa, care reia cu capul la colţul lung, puţin pe lângă poarta lui Bălgrădean.

Min. 25: Ocazie FCSB. Filipe Teixeira şutează de la mare distanţă, dar nu reuşeşte să prindă cadrul porţii lui Penedo.

Min. 15: Ofsaid FCSB. Teixeira are două ocazii mari, mai întâi şutul său fiind respins în faţă de Penedo, apoi trimiţând peste poartă, dar tuşierul ridicase deja steagul pentru ofsaid la pasa lui Gnohere pentru mijlocaşul francez.

Min. 5: Bară, FCSB! Dennis Man reia în bară cu o lovitură de cap, după un corner executat foarte bine de Moruţan. Istvan Kovacs fluieră, însă, fault în atac.

UPDATE 21:05 A început meciul de pe Arena Naţională. Ca de obicei, fanii dinamovişti au impresionat prin scenografia afişată înaintea derby-ului. În peluza ”câinilor” a fost afişată o scenografie spectaculoasă, cu temă istorică, prin care au marcat astfel împlinirea a 100 de ani de la ultimul glonţ care s-a tras în Primul Război Mondial, în urma căruia a luat naştere România Mare. Mai multe detalii AICI.


FOTO | Mihai Stoica, o nouă ironie înainte de Dinamo - FCSB! Ce a pus pe internet

UPDATE 20:30 | Invitaţi de marcă la microfonul Telekom Sport, înaintea derby-ului. Cosmin Contra şi Mirel Rădoi, selecţionerii de la echipa naţională de seniori, respectiv de tineret, vorbesc în premieră împreună la Telekom Sport despre Dinamo - FCSB şi nu numai.

UPDATE 19:20 | Noi imagini de la Arena Naţională. Aşa cum era de aşteptat, gazonul arată groaznic.

UPDATE 19:00 | Spectactor de marcă la derby. Fostul director general al clubului Dinamo, Ionel Dănciulescu, care a jucat atât pentru formaţia din Ştefan cel Mare, cât şi pentru Steaua, va asista la derby-ul din această seară.

UPDATE 12:00 | Pentru partida de pe Arena Naţională s-au vândut, până la ora 12:00, doar 20.000 de bilete, după cum anunţă dinamoviştii. Au fost alese şi echipamentele de joc. ”Câinii” vor evolua în roşu, în timp ce FCSB va evolua în culorile de deplasare, alb-bleu.

Gazonul de pe cel mai mare stadion al ţării arată îngrozitor.

TOŢI PENTRU DINAMO! NE VEDEM PE ARENA NAŢIONALĂ! Bilete la DINAMO vs FCSB Până la această oră au fost achiziţionate...

Publicată de FC DINAMO BUCURESTI pe Duminică, 11 Noiembrie 2018

”Nu se mai ţine cont de locuri aici. Când joacă Dinamo-Steaua este un derby, toată lumea îl aşteaptă cu sufletul la gură, mai ales noi”, spune Rednic. Dinamo şi FCSB sunt despărţite acum de 11 puncte, însă ambele echipe trec printr-o perioadă slabă. ”Câinii” au reuşit etapa trecută prima victorie după 7 meciuri în Liga 1, în timp ce FCSB avut două sincope în urmă cu două etape, când a fost învinsă de Chiajna şi Craiova. În plus, jocul echipei pregătite de Nicolae Dică este neconvingător.

Prima confruntare între Rednic şi Dică
Antrenorii celor două echipe nu s-au mai întâlnit până acum. Asta pentru că Nicolae Dică este nou în meserie. Cu multă experienţă, Rednic a încercat să-şi demoralizeze adversarul cu un atac direct: ”Eu cu FCSB n-am avut niciodată probleme. Puteţi să vă uitaţi şi în trecut... N-am avut probleme nici la început, într-o perioadă în care Steaua avea antrenor”. Dică i-a răspuns totuşi cu fair-play: ”Cred că ar trebui să ne respectăm mai mult. Indiferent de antrenori sau de foşti antrenori, care nu au mai antrenat de mult”.

FCSB, chinuită în continuare de probleme de lot
Nicolae Dică va pregăti derby-ul cu speranţa că va avea măcar un fundaş central la dispoziţie. Bogdan Planic şi-a revenit, dar Dică a dezvăluit la Telekom Sport că este la 50-60% din potenţial. Bălaşa nu poate fi recuperat, în timp ce Momcilovic are nevoie să se pună la punct cu pregătirea fizică. În plus, Mihai Roman şi Junior Morais sunt accidentaţi, dar pentru poziţia de fundaş stânga ar putea fi recuperat Alexandru Stan.

Rednic speră să profite cât mai mult de această situaţie: ”Ar fi ideal pentru noi ca să putem să câştigăm. N-o să fie uşor, au jucptori cu calitate. Au mulţi accidentaţi. De bine de rău noi nu avem accidentaţi şi asta e un lucru pozitiv”.

Dinamo are mai multe victorii în meciurile directe din Liga 1
Dinamo şi FCSB s-au întâlnit până acum de 175 de ori, în toate competiţiile. FCSB a câştigat de 59 de ori, Dinamo are tot atâtea victorii, în timp ce 57 de meciuri s-au terminat la egalitate. Un bilanţ foarte echilibrat. Situaţia se schimbă însă la întâlnirile directe din Liga 1.

În campionat, Dinamo şi FCSB au jucat de 144 de ori. ”Câinii” au 48 de victorii, FCSB are 44 şi 53 de meciuri s-au terminat la egalitate. În ultima întâlnire directă, în turul acestui sezon, a fost spectacol, scor 3-3.


 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: fcsbdinamoliga 1mircea rednicnicolae dica 

viewscnt
Articole similare