Roland Niczuly, unul dintre cei mai importanţi jucători ai celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, şi-a cerut scuze faţă de patronul echipei covăsnene, Laszlo Dioszegi, după ultimul rezultat înregistrat în Superliga.
Sepsi Sf. Gheorghe a înregistrat a patra înfrângere consecutivă în Superliga. Aflată pe primele poziţii în clasament după primele etape, rezultat al unui start excelent de campionat, Sepsi se află în căutarea primelor puncte după patru etape.
Înfrângerile cu Universitatea Craiova, U Cluj, Unirea Slobozia şi Oţelul Galaţi au pus presiune asupra antrenorului echipei, Bernd Storck, cât şi asupra jucătorilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sepsi ocupă locul 11 în clasament, cu opt puncte acumulate în opt etape. Ultima victorie a celor de la Sepsi a venit în etapa a 2-a, pe terenul celor de la Gloria Buzău, într-un meci în care gazdele au avut un gol anulat în prelungirile partidei.
Niczuly şi-a apărat antrenorul după rezultat înregistrat la Galaţi, împotriva Oţelului.
Roland Niczuly: "Sperăm să redresăm corabia, că aşa nu se mai poate"
"Îmi cer scuze faţă de patronul Dioszegi, care pune foarte mult suflet! Îmi doresc să obţinem rezultate bune. Le cer scuze şi suporterilor, i-am dezamăgit şi azi, au venit atâţia kilometri să ne susţină. Sperăm să redresăm corabia, că aşa nu se mai poate. Am început cu două victorii, apoi am făcut egal cu Dinamo, o echipă foarte bună.
În fiecare an avem momente dificile, nu îmi dau seama de ce apar. După ne scuturăm şi ne revenim. Nu pot să comentez despre domnul Dioszegi, el poate să ia decizii bune pentru echipă, dar eu zic că antrenorul nu poate fi de vină când pierdem 3 meciuri la rând", a declarat Roland Niczuly, la capătul partidei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Bernd Storck a reacţionat după ce a ajuns la 4 înfrângeri consecutive: ”Sunt foarte dezamăgit”
- Dorinel Munteanu, deranjat de atitudinea lui Bernd Storck: ”Nu e frumos”. Cum l-a învins cu 2-0
- Iulian Cristea, surprins de convocarea la echipa naţională, prima după o pauză de doi ani: "Bucurie enormă, nu m-am gândit o secundă"
- Atletism | Alessia Pop, nou record naţional U20 la 10.000 metri marş, la CM de juniori
- ULTIMA ORĂ | "S-a accidentat". Pierdere importantă pentru FCSB după meciul cu LASK Linz. Mihai Stoica a confirmat!
- Mihai Stoica, întrebat despre plecarea lui Vlad Chiricheş de la FCSB: "I-am oferit posibilitatea"
- Paula Badosa a recunoscut valoarea Gabrielei Ruse după partida de la US Open: "Am crezut că joc împotriva Simonei Halep"
- Dezvăluiri din vestiarul Rapidului. ”A adus o energie mai bună!”. Şumudică, lăudat de proprii jucători
Afla mai multe despre: sepsi, laszlo dioszegi, roland niczuly, otelul galati, superliga