You are here:

Transfer uriaş pentru Dinamo: îl aduce pe ”fratele” lui Zlatan Ibrahimovic! Salariul: 22.000 de euro

Transfer uriaş pentru Dinamo: îl aduce pe ”fratele” lui Zlatan Ibrahimovic! Salariul: 22.000 de euro

Fotbal

Comentarii

Dinamo nu şi-a încheiat campania de transferuri din această iarnă! Următoarea ţintă: un mijlocaş ofensiv cotat la 600.000 de euro!

Potrivit informaţiilor oferite de stiripesurse.ro, Dinamo se află în negocieri avansate cu mijlocaşul Adi Nalic (26 de ani), rămas liber de contract după despărţirea de suedezii de la Hammarby.

Dinamo îl vrea pe Adi Nalic

Adi Nalic are o poveste de viaţă asemănătoare cu cea a legendarului Zlatan Ibrahimovic. S-a născut în Suedia, la Solvesborg, din părinţi de naţionalitate bosniacă.

  • Curios, pe tatăl lui Adi îl cheamă...Zlatan!

Diferenţa dintre Adi Nalic şi Zlatan Ibrahimovic, în afară de cea a valorii, este dată de faptul că primul a ales să reprezinte ţara părinţilor săi la nivel internaţional, în timp ce Zlatan a optat pentru ţara în care s-a născut.

  • 8 meciuri în naţionala Bosniei a bifat Adi Nalic.

Adi Nalic este un fotbalist polivalent, care poate juca atât ca mijlocaş lateral (stânga-dreapta), dar şi ca vârf împins sau vârf ”fals”

În ultimul sezon, la Hammarby, Adi Nalic a bifat 26 de jocuri în campionat, în care a marcat patru goluri şi a oferit o pasă de gol.

  • La Hammarby, Nalic a fost folosit mai des în poziţia de atacant.
  • Hammarby este clubul la care Zlatan Ibrahimovic deţine 23,5% dintre acţiuni.

Sursa citată anunţă că şefii lui Dinamo şi-au pierdut răbdarea şi sunt gata să ridice ştacheta: îi oferă lui Nalic un salariu uriaş: 22.000 de euro pe lună.

Iniţial, discuţiile au pornit de la 17.000 de euro, au urcat până la 20.000 de euro, iar acum s-a ajuns la 22.000 de euro. Fotbalistul a discutat cu antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic, însă nu a luat încă o decizie finală.

Impresarii fotbalistului i-au prezentat lui Nalic şi alte propuneri, din Belgia şi Olanda, iar fotbalistul analizează cu atenţie propunerile, în acest moment.

  • 15.000 de euro pe lună primesc Velkovski şi Gnahore, jucători aduşi la Dinamo în această iarnă.

Adi Nalic era considerat unul dintre cei mai valoroşi tineri jucători ai Suediei, în urmă cu câţiva ani. A trecut pe la Academiile celor de la Fiorentina, Stuttgart şi Milan, însă, în pofida faptului că a avut oferte de transfer, nu a dorit să părăsească Suedia.

  • În cariera sa, Nalic a evoluat pentru echipele Mjallby, Landskrona, AFC Eskilstuna, Malmo FF şi Hammarby.

Afla mai multe despre: adi nalichammarbysuediabosnia 

viewscnt
Articole similare